Oana Moraru, expert în educație și parenting, a analizat recent o problemă acută a sistemului educațional din România: „școala nu are impact în România! Deloc! Nu formează nimic! Copiii trec ca gâsca prin apă pe-acolo”.
Oana Moraru a subliniat că școala românească nu este echitabilă și nu reușește să răspundă nevoilor tuturor copiilor.
„Școala nu e echitabilă! Adică, școala românească, așa cum a fost testată și analizată de testele PISA, este una dintre cele mai netransformaționale școli în Europa. Adică, fără impact!”, a spus experta într-un interviu pentru Europa Liberă România.
„Pe categoriile astea sociale cu șansa a doua, din zonele nedezvoltate economic, școala nu are impact în România! Deloc! Nu formează nimic! Copiii trec ca gâsca prin apă pe-acolo.
Intră cu deficite mari, ies cu deficite, ies cu ură, frustrare, furie și cu negânditul critic”, mai subliniază Oana Moraru.
Mai mult decât atât, Oana Moraru arată că elevii nu ies cu o gândire critică din școală:
„Ce înseamnă negânditul critic? Înseamnă gândire de calitate foarte proastă. Înseamnă viziunea de tunel, înseamnă mult gândire mistică, deducții false, înseamnă reflexul de a te plia comunitar cu trenduri de gândire fără să-mi pun întrebări de niciun fel, fără să fiu sceptic.
Sunt studii care arată că Produsul Intern Brut în România depinde efectiv de cantitatea de materie cenușie pe care o produce școala în acești termeni: câte întrebări știu să-și formuleze tinerii și la câte probleme?”
În plus, Oana Moraru a atras atenția asupra unui alt aspect fundamental al educației din România – diferențele uriașe dintre familiile cu resurse financiare și cele care se află într-o situație economică precară.
„Avem o școală neechitabilă. Sunt familii din mediul urban cu bani care reușesc să susțină minimal prin meditații, ăștia au șansa 1. Jumătate din Românie e lăsată în întuneric și pe mâna telefonului și a TikTok-ului”, a mai spus experta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.