O lume centrată pe copii copleșește părinții și îi pregătește pentru eșec.
„Ca terapeut xenial (n.r. - persoanele născute între ani 1977 și 1985), observ tot mai mulți părinți stresați, copleșiți și plini de vinovăție, iar acest lucru este direct legat de cultura noastră centrată pe copil.
Părinții simt că trebuie să îmbogățească, să valideze și să fie mereu implicați în viața copiilor lor, un comportament diferit de cel din epocile anterioare, când educația copiilor era mai puțin orientată spre satisfacerea tuturor dorințelor acestora”, spune dr. Samantha Rodman Whiten în rubricile Your Tango.
Astăzi, „părinții se confruntă cu dificultăți în a-i învăța pe copii să se joace independent sau să se descurce singuri”, adaugă terapeuta.
Aceasta atitudine le transmite copiilor o senzație de fragilitate, de dependență de adulți pentru a-și satisface chiar și cele mai mici nevoi sau dorințe, iar acest lucru creează neliniște în procesul lor de dezvoltare și afectează negativ încrederea în sine.
Iată modalitățile prin care generațiile mai tinere își supraîngrijesc copiii!
Anxietatea legată de faptul că îți faci griji că nu le acorzi suficientă atenție sau vinovăția pentru că ai fost absent îi face pe părinți să își întrerupă copiii atunci când sunt absorbiți într-o activitate care îi face fericiți.
În loc să intervină, ar fi mai benefic să îi lași să se bucure de acel moment și să îți acorzi și tu timp pentru a te relaxa.
Dacă nu ești cu adevărat impresionat de realizările copilului sau dacă nu a depus un efort considerabil, laudele excesive nu doar că nu ajută, dar pot chiar slăbi încrederea copilului în sine, făcându-l să se simtă nesigur.
Deși poate părea tentant să intervii imediat și să le oferi soluții, lăsând copilul să-și rezolve singur problemele, îți vei reduce iluzia controlului, iar acesta va învăța să-și ia deciziile.
Dacă tu continui să-l ghidezi, îi transmiți un mesaj de neîncredere în abilitățile sale.
Părinții care evită să vorbească despre momentele din trecut, cum ar fi situațiile în care au greșit sau s-au comportat impulsiv, creează o distanță emoțională între ei și copii.
În schimb, povestind despre propriile experiențe poate crea o legătură mai strânsă și îl poate face pe adolescent să se simtă mai confortabil să își împărtășească propriile dificultăți.
Mulți părinți, din cauza unei culturi puritane sau a preocupării excesive de a evita „traumatizarea” copiilor, evită să discute despre intimitatea într-o relație de cuplu.
Acest comportament lasă copiii fără informații importante despre cum ar trebui să arate o relație afectuoasă și sănătoasă.
Făcându-i pe copii să contribuie la treburile casnice nu doar că îi învață să fie responsabili, dar îi pregătește să devină adulți mai independenți.
Este important ca părinții să nu preia toate sarcinile și să îi învețe pe copii să participe la viața gospodăriei, astfel dezvoltând abilități utile pe termen lung.
Dacă sunt destul de mari pentru a rămâne treji mai mult, este important ca aceștia să aibă și propriul lor timp pentru activități liniștite, cum ar fi cititul, în timp ce părinții au nevoie de timp personal.
Aceasta nu trebuie să fie percepută negativ de copii; mai degrabă, le va arăta că este important să se acorde timp și spațiu pentru fiecare membru al familiei.
„Mă îngrozește cât de mulți părinți se autodepreciază. Copilul tău are ADN-ul tău, așa că nu mai lăsa loc pentru gânduri negative despre tine, fie ele exprimate sau doar implicite.
Vorbește despre realizările tale cu mândrie și nu te teme să îți celebrezi victoriile. Spune-le copiilor tăi când sunt deștepți ca tine sau amuzanți ca tine”, mai spune terapeuta.
Observă cum sună: „Ești independent ca mine.”
„Nu-ți construi copilul în timp ce te subestimezi pe tine însuți, chiar și atunci când simți că nu îți construiești propria viață la fel de mult. Copiii nu fac ceea ce le spui, ci ceea ce văd că faci tu”, adaugă experta.
A le spune „Ești grozav la matematică, ca mine” este mult mai valoros decât 15 comentarii vagi de genul „Ești atât de inteligent”, care pot părea neverosimile. Acesta nu este doar un act de a-ți proteja copilul, ci mai mult o oportunitate de a deveni un model de adult fericit, încrezător și de succes.
Dacă te lași absorbit complet de rolul de părinte, vei ajunge să nu ai timp pentru tine, pentru partenerul tău sau pentru alte relații importante, având mereu presiunea constantă de a te ocupa de copiii tăi. O astfel de concentrare excesivă asupra copiilor, care exclude propria persoană sau relația de cuplu, poate dăuna nu doar căsniciei tale, ci și stimei de sine și echilibrului emoțional al copiilor tăi.
Mulți dintre copiii care au fost „supraparentați” ajung ca adulți tineri să nu își dorească să aibă copii, pentru că viața părinților lor le-a părut o povară continuă, dominată doar de muncă și îngrijirea copiilor.
Imaginează-ți să fii atât de dedicat copiilor încât, deși aceștia nu vor pune niciodată la îndoială dragostea ta pentru ei, să simtă că vârsta adultă este doar o perioadă de sacrificiu pentru copii, pe care încearcă să o amâne cât mai mult posibil. Aceasta este o realitate ironicã pe care o observ adesea în practica mea.
Mai mult decât atât, mulți părinți ajung să divorțeze pentru că nu au acordat suficientă atenție relației lor de cuplu și au pus-o pe plan secundar, în favoarea îngrijirii copiilor. Aceasta nu doar că oferă copilului o viziune tristă asupra relațiilor de cuplu, dar adesea aduce și stresul unui divorț.
Deschiderea către perspectiva că a fi supraprotectiv nu ajută copilului tău este cheia pentru a te bucura de propria viață și pentru a modela o maturitate fericită și împlinită, fiind în același timp un părinte bun.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil