Ți-ai văzut vreodată copilul îmbrățișând o păpușă sau o jucărie de care îi pasă în mod deosebit? Ceea ce părinții nu știu adesea este că obiectele pe care copiii le au în brațe sunt mult mai mult decât ceea ce par în ochii noștri. Unele obiecte de zi cu zi pot deveni elemente de tranziție pentru copilul dumneavoastră. Ai auzit vreodată de ele? Citiți mai departe pentru a afla mai multe.
Obiectul de tranziție este un ursuleț de pluș, o pătură sau orice alt obiect care capătă o semnificație specială pentru copilul tău. Obiectele de tranziție ajută copilul să experimenteze, în timp, ce înseamnă să ai o relație de dragoste și cu altcineva decât el însuși.
Ceea ce distinge obiectul de tranziție este valoarea sa simbolică și reală. Ursulețul, pătura sau orice alt obiect drag copilului tău sunt mult mai mult decât obiecte pe care le ține mereu lângă el. Au o valoare simbolică și au capacitatea de a calma copilul care le folosește pentru a se relaxa și a adormi.
Pentru a explica mai bine la ce ne referim atunci când vorbim despre un obiect tranzițional, să încercăm să facem un pas înapoi și să explorăm câteva concepte cheie ale lui DW Winnicott, medic pediatru și psihoterapeut pentru copii. Winnicott a studiat relația mamă-copil și a fost primul care a descris obiectul de tranziție și conceptele de „mamă suficient de bună”.
Unul dintre primele aspecte ale gândirii lui Winnicott de subliniat este că mediul este de o importanță fundamentală pentru dezvoltarea copilului. Un mediu de susținere este necesar pentru succesul dezvoltării micuțului tău.
Nu contează doar cât de mult sunt prezenți părinții, ci și calitatea relației dintre ei și copil. Winnicott a introdus termenul de „mamă suficient de bună” pentru a descrie abilitățile pe care o mamă ar trebui să le aibă pentru a se adapta nevoilor copilului într-o manieră receptivă și sensibilă.
În acest fel, nou-născutul poate deveni din ce în ce mai independent și autonom și poate învăța să tolereze chiar și emoțiile neplăcute care apar în el. Toate aceste aspecte sunt importante în dezvoltarea relațională și emoțională a copilului tău!
Nu există un manual bun pentru părinți, cu reguli pe care fiecare dintre noi să le respectăm la literă. Caracteristicile unui părinte „suficient de bun” pot varia de la persoană la persoană, dar există câteva aspecte foarte importante.
Când un părinte „suficient de bun” se relaționează cu copilul său, ar trebui să o facă într-un mod sensibil, cald și empatic, cu scopul de a-i satisface nevoile. În acest fel, părintele poate crea un mediu îngrijitor, în care copilul său se poate simți mulțumit și în siguranță atât fizic, cât și emoțional.
Abilitatea de a fi un părinte „destul de bun” este o abilitate care se adaptează și se schimbă în funcție de experiențele copilului tău. S-ar putea să te fi trezit gândindu-te că trebuie să fii părintele perfect și să țintești spre fericirea absolută a copilului tău.
Poate fi dificil să tolerați sentimentele de frustrare, disconfort sau neplăcere ale copilului dumneavoastră, încercând să faceți tot posibilul pentru a nu-i lăsa să le experimenteze. În acest fel, riscul este să nu-i oferi copilului tău posibilitatea de a îmbrățișa emoțiile neplăcute care apar în el.
Pe de altă parte, în calitate de părinte, s-ar putea să te fi trezit răspunzând imediat nevoii copilului tău, fără a-i oferi posibilitatea de a experimenta emoțiile neplăcute care apar în el.
Conform gândirii lui Winnicott, într-un stadiu incipient de dezvoltare mama suficient de bună este capabilă să răspundă tuturor solicitărilor făcute de copil. În acest fel ea este capabilă să-l ajute și să-l protejeze, fără a fi copleșită de emoțiile lui neplăcute și intense.
De la 3 la 6 luni „nu există un copil”, deoarece, potrivit lui Winnicott, mama și copilul sunt unul și același, o ființă unică și indivizibilă. În primele luni de viață, copilul este incapabil să se distingă de îngrijitorul său. Parcă copilul și mama sunt același lucru și restul lumii nu există. Chiar dacă copiii nu sunt conștienți de asta, ei depind complet de mama lor pentru supraviețuire.
Obiectele de tranziție nu sunt în niciun caz un semn de slăbiciune sau nesiguranță – sunt o parte naturală în dezvoltarea copilului.
În această primă fază, mama satisface prompt nevoile micuțului care, în acest fel, se simte „atotputernic”. De la șase luni la doi ani, la copii încep să apară unele lacune și dificultăți. În acest fel copilul învață că nu este atotputernic: eșecurile și incapacitatea de a face față anumitor situații devin fundamentale pentru dezvoltarea lui.
Tocmai în această perioadă, obiectul tranzitoriu devine crucial pentru copilul tău și pentru copii. Datorită obiectului tranzițional, copiii învață granița dintre realitatea psihică internă și lumea exterioară.
Copiii devin adesea atașați de obiectele din jurul lor, cum ar fi un ursuleț, o pătură sau o jucărie. Ori de câte ori un copil atribuie unui obiect o calitate pe care o asociază cu mama sa, vorbim despre un obiect de tranziție. În acest fel, el poate experimenta o relație de dragoste cu un alt obiect decât el însuși.
Potrivit lui Winnicott, scopul obiectelor de tranziție este de a-ți ajuta copilul să facă față separării și emoțiilor neplăcute. Prin simpla atingere a obiectelor de tranziție, copilul se liniștește și se consolează.
Obiectele de tranziție sunt obiecte pe care copilul le alege și care au adesea caracteristici tactile. În momentul în care copilul recunoaște că este un obiect diferit de el însuși, poate crea o legătură specială cu el și îi poate atribui aceleași calități care îi disting relația cu părintele tău.
Obiectele de tranziție reprezintă prima posesie a copilului care este distinctă de el. Copilul experimentează pentru prima dată altceva decât el însuși prin obiectul de tranziție, un obiect neînsuflețit pe care copilul îl prețuiește.
Studiile au arătat ca până la 70% dintre copiii mici dezvoltă atașamente puternice față de obiecte precum jucării sau pături pufoase.
Potrivit lui Winnicott, copilul îl poate folosi atunci când se desparte de mama sa și în momente de stres, cum ar fi înainte de a merge la culcare. În acest fel, copilul poate deveni treptat din ce în ce mai autonom.
În același timp, este capabil să mențină controlul asupra situației: în momentele în care mama nu este prezentă și nu reflectă nevoile copilului, are în apropiere obiectul său de tranziție.
Dacă sunteți îngrijorat de faptul că cel mic vă utiliza obiectul de tranziție până la facultate, ar trebui să vă relaxați. Copilul vă renunță singur la obiectul de tranziție imediat ce se vă simți pregătit s-o facă și de aceea este recomandat că părinții să nu infleunțeze aceast proces care îi oferă confortul emoțional necesar. Până la vârstă de 4-5 ani, copilul vă participa deja la o mulțime de evenimente sociale care îi vor spori încrederea în sine și îl vor ajuta să renunțe la jucăria preferata.
Un alt factor care contribuie la renunțarea obiectului de tranziție este presiunea socială. În cazul în care majoritatea partenerilor de joacă nu utilizează un obiect de tranziție, este foarte posibil că cel mic să-i urmeze în acest sens.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil