Te recunoști în vreuna dintre aceste situații?
A crește un copil seamănă cu o călătorie cu roller coaster-ul: sunt momente de bucurie, momente de provocare și uneori coborâri bruște care pot zdruncina echilibrul întregii familii.
Dar toate aceste trăiri fac parte din aventura intensă și magică a copilăriei, o perioadă în care fiecare întâmplare, fie ea plăcută sau nu, contribuie la formarea unui tânăr care învață să se descopere.
Este adevărat că, uneori, cei dragi pot alege să ignore anumite comportamente ale copiilor, mai ales când sunt obosiți sau copleșiți. Totuși, psihologii avertizează că există anumite semnale la care părinții și bunicii nu ar trebui niciodată să rămână indiferenți.
Identificarea acestor comportamente poate fi o provocare. Nu vrei să intervii la fiecare greșeală minoră, dar nici să ratezi ocazia de a ghida copilul pe drumul cel bun.
Tocmai de aceea, trei psihologi specializați în dezvoltarea copiilor, dr. Caroline Danda, dr. Rachel Goldman și dr. Caitlin Slavens, au conturat o listă de comportamente care nu ar trebui trecute cu vederea, oferind soluții pentru a-i sprijini pe copii și nepoți să crească echilibrați și încrezători, notează parade.com.
Iată cele 12 comportamente pe care psihologii copiilor le recomandă să nu fie niciodată ignorate.
„Dacă un copil are un comportament care poate pune pe cineva în pericol sau poate provoca răniri, acesta nu trebuie niciodată ignorat și trebuie abordat imediat”, subliniază Dr. Rachel Goldman.
Dr. Caitlin Slavens adaugă: „Când un copil lovește pe cineva, e ușor să spunem că ‘e doar un copil’, dar dacă ignorăm acest comportament, îi transmitem mesajul că agresivitatea este o modalitate acceptabilă de a gestiona frustrările. În schimb, dacă intervenim, îl putem învăța să-și exprime emoțiile folosind cuvinte, nu pumnii.”
„Cuvintele pot răni profund”, explică Slavens. „Dacă un copil îi insultă pe ceilalți, este un semnal clar că are nevoie de ajutor pentru a învăța empatia și pentru a înțelege impactul pe care îl au vorbele sale. Atunci când părinții sau bunicii minimizează acest comportament, riscă să-l învețe că este acceptabil să-i umilească pe ceilalți.”
Dr. Caroline Danda completează: „Studiile arată că o regulă generală eficientă este ca, pentru fiecare corecție, copiii să primească cel puțin cinci interacțiuni pozitive. Asta ajută la consolidarea comportamentelor bune.”
E firesc ca fiecare copil să-și dorească, din când în când, momente de liniște și timp petrecut singur. Totuși, specialiștii avertizează: dacă observi că un copil preferă din ce în ce mai des izolarea, este important să fii atent.
„Pentru copiii mai mari, retragerea poate fi normală, dar atunci când devine constantă și implică evitarea familiei sau a prietenilor, poate fi un semn al unor emoții negative, cum ar fi tristețea, anxietatea sau epuizarea emoțională”, explică Slavens. „Abordarea acestui comportament cu curiozitate – nu cu critică – poate deschide ușa unei conversații valoroase și a sprijinului de care copilul are nevoie.”
Dacă observi că cel mic încalcă în mod repetat regulile stabilite, e important să nu ocolești problema și nici să-i oferi mereu o a doua șansă fără explicații.
„Când copiii ignoră constant limitele, testează cât de departe pot merge fără consecințe”, explică Slavens. „Aplicarea consecventă a limitelor îi ajută să învețe autodisciplina și să se simtă în siguranță, chiar dacă protestează uneori.”
SURSA FOO: freepik.com @mediaphotos
„Indiferent dacă vorbim despre excluderea subtilă sau intimidarea deschisă, orice formă de bullying trebuie luată în serios”, avertizează Slavens. „Copiii care îi intimidează pe ceilalți au adesea dificultăți emoționale, iar intervenția timpurie a părinților și bunicilor poate opri acest comportament înainte să escaladeze.”
Dr. Goldman completează: „Intimidarea nu este doar o problemă de comportament, este și o problemă de siguranță emoțională. Dacă nu este abordată la timp, poate avea consecințe pe termen lung.”
Orice părinte sau bunic s-a confruntat, mai devreme sau mai târziu, cu o criză de furie. Deși uneori e tentant să o ignori, specialiștii atrag atenția că, atunci când acest comportament persistă și copilul crește, este nevoie de intervenție.
„Este normal ca cei mici să aibă accese de furie. Însă, la copiii mai mari, acestea pot semnala emoții intense, neregulate, sau nevoi nesatisfăcute”, explică Slavens. „Dacă sunt ignorate, copiii nu vor învăța cum să-și gestioneze sentimentele.”
Dr. Danda adaugă: „Crizele apar adesea atunci când copiii sau adolescenții se simt copleșiți și nu știu cum să exprime ceea ce simt. În loc să ignori criza, încearcă să verbalizezi ce crezi că simte copilul, validează-i emoțiile, apoi oferă-i spațiu pentru a se calma. Abia după ce s-a liniștit, discutați despre situație și despre soluții.”
Agresivitatea față de alți copii nu este singurul comportament care ar trebui să le dea de gândit părinților și bunicilor. Modul în care copiii interacționează cu animalele, fie ele de companie sau din fauna sălbatică, este, de asemenea, extrem de important.
„Orice formă de cruzime față de animale este un semnal de alarmă, indicând posibile lupte emoționale sau lipsa empatiei, și nu trebuie niciodată trecută cu vederea”, avertizează Slavens.
Dacă un copil exprimă idei legate de suicid sau pare copleșit de o lipsă totală de speranță, este esențial ca părinții și bunicii să trateze acest lucru cu maximă seriozitate.
„Nu ignorați niciodată astfel de semnale. Este o problemă gravă, care necesită acțiune imediată”, subliniază Goldman.
SURSA FOTO: freepik.com @zinkevych
„Este normal ca cei mici să aibă nevoie de reasigurare din partea adulților, însă dacă evită constant activități noi sau caută mereu confort, acest lucru poate semnala o anxietate ascunsă”, explică Slavens.
„Răspunsul blând, cu răbdare, îi poate ajuta să-și dezvolte încrederea și reziliența emoțională.”
Unii părinți sau bunici tind să ignore semnele de regresie ale copilului, considerându-le nesemnificative. Însă, potrivit lui Goldman, acest comportament ar trebui analizat atent.
„De exemplu, dacă un copil care mergea deja la toaletă începe brusc să ude patul, acest lucru poate semnala o dificultate de adaptare. De regulă, regresia are o cauză specifică, iar identificarea și tratarea acesteia este importantă”, explică ea.
„Este important ca cei mici să înțeleagă că minciuna nu este un comportament acceptabil. De aceea, nu ar trebui să lăsăm astfel de situații nerezolvate, mai ales dacă ele persistă”, susține Goldman.
Slavens completează: „Unele minciuni sunt tipice pentru vârsta copilului, de exemplu, să spună că nu a mâncat prăjitura când are firimituri pe față. Însă, dacă minciuna devine un obicei, aceasta poate eroda încrederea celor din jur.”
„Copiii trebuie să învețe că, deși pot avea păreri diferite, este important să-i trateze pe ceilalți cu respect”, punctează Goldman.
Slavens adaugă: „Comportamente precum datul ochilor peste cap sau sfidarea verbală pot părea neînsemnate la început, dar recunoașterea și corectarea lor timpurie este crucială. Respectul față de autoritate influențează modul în care copilul va interacționa cu profesorii, angajatorii și alte figuri de autoritate pe parcursul vieții.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil