Chiar dacă din când în când se abate în domeniul fizicii cuantice, David rămâne un copil în suflet. Își petrece timpul concurând în curse de avioane de hârtie cu sora lui, își pune mâinile la ochi pentru a-și imagina ochelarii și devine agitat dacă stă prea mult nemișcat.
„E doar o parte normală a vieții unui copil de 9 ani”, explică mama lui, Ronya Balogun, pentru CNBC Make It, îndreptându-l atent înapoi către subiectul discuției.
David este unul dintre cei mai tineri absolvenți de liceu din SUA. A terminat școala Reach Cyber Charter School, o școală online din Pennsylvania, statul său natal, și acum urmează cursuri online la Bucks County Community College - unde spune că termină temele pentru o săptămână într-o singură zi.
„Dacă nu învăț, probabil că stau treaz până la 4 dimineața și mă trezesc la 5”, spune el.
Părinții lui sunt Ronya și Henry Balogun, care mai au o fiică, Eliana. L-au testat prima dată pe David când avea doar 6 ani și de atunci au renunțat la multe dintre metodele lor tradiționale de parenting.
„Trebuie să ai o altă mentalitate când ești părinte”, explică Henry. „Nu e întotdeauna ușor când fiul tău te întreabă mereu lucruri. Trebuie să răspunzi mereu la întrebări, pentru că nu vrei să spui: «Lasă-mă în pace»”.
Soții Balogun susțin că nu există o formulă magică pentru parenting. Atunci când vine vorba de creșterea unui copil ca David, „nu există un manual de instrucțiuni”, adaugă Ronya.
Totuși, au o regulă de bază: atunci când sistemul nu este potrivit pentru copilul tău, nu încerca să-ți „repari” copilul. Încearcă să repari sistemul.
Când David era în clasa întâi, era evident că nu se potrivea într-o sală de clasă obișnuită, explică Ronya. Într-o situație, a observat că colegii lui David îl ascultau mai mult decât pe profesorul lor.
Așa că, soții au găsit soluții creative - chiar și pentru a-i asigura un somn liniștit noaptea.
Au studiat legea Planului Educațional Individualizat pentru copiii talentați din Pennsylvania, care cere ca districtele școlare să ofere programe adaptate pentru copiii talentați. Cu toate acestea, aceste programe nu au fost suficiente pentru David, spun părinții săi. Astfel, când a izbucnit pandemia de Covid-19, au căutat soluții mai permanente și mai personalizate.
L-au transferat pe David în programul de învățare online Reach Cyber, care se concentrează pe programe individualizate. Ulterior, când site-ul de înscriere pentru teste avansate de plasament al College Board nu avea o opțiune pentru anul nașterii lui, părinții lui au fost nevoiți să discute telefonic și să facă câteva călătorii de-a lungul săptămânilor pentru a-l înregistra.
Ronya menționează că a avut discuții cu universități despre următorii pași ai lui David, dar trebuie să fie fermă pentru a nu-i permite copilului de 9 ani să se afle într-o sală de clasă alături de tineri de 20 de ani. Ea și Henry recunosc că nu sunt siguri care va fi soluția, dar sunt hotărâți să găsească o soluție creativă.
„Este o adaptare diferită pe care încă nu o avem în Statele Unite ale Americii. Este foarte înfricoșător, nu poți găsi asta”, explică Ronya, adăugând: „Uneori nu poți repara sistemul, dar există și alte opțiuni și soluții neconvenționale care să-l îndrume pe fiul meu în călătoria sa pentru a-și împlini visele.”
Există și un aspect social în toate acestea: când David i-a mărturisit mamei sale că nu are prieteni, „m-a durut și m-a întristat”, spune Ronya. Din nefericire, era o realitate.
„Consider că cea mai mare provocare socială și emoțională [n.r. - pentru copiii supradotați] este incapacitatea lor de a găsi alți oameni asemenea lor”, a declarat dr. Ellen Winner, un psiholog specializat în copiii supradotați, pentru revista ParentEdge în 2012. „Cu cât este mai pronunțat darul, cu atât este mai dificil”.
Cheia, a subliniat psihologul clinician, este să înțelegi nevoile copilului tău și să te adaptezi, nu invers. În loc să-l împingă pe David să-și dezvolte o rețea extinsă de prieteni, Ronya se concentrează pe acceptarea introvertității lui.
David spune că și-a acceptat introvertirea, ducându-se în studierea oamenilor introvertiți. „Am citit un studiu care sugera că introvertiții nu sunt la fel de atrași de mâncarea picantă ca extraverții”, explică el.
SURSA FOTO: freepik.com @freepik
Când David a demonstrat că poate aduna și scădea numere negative la vârsta de 6 ani, fără să fi fost învățat, părinții lui au trebuit să aibă încredere în el. Bazându-se pe cuvintele lui David, Ronya spune că și-a dezvoltat un nivel nou de încredere în fiul ei, ceea ce consideră esențial pentru orice părinte.
„Nu pot spune: «Asta este ce știi» pentru că nu sunt în mintea lui”, explică ea. „Trebuie să am încredere că va naviga pe propriul drum”.
Desigur, încrederea lor are limite. Când a venit acasă de la școală pretinzând că știe de unde vin bebelușii, Ronya spune că a pus niște limite - oferindu-i o prezentare parțială a anatomiei reproductive înainte de a încheia discuția.
„Rețineți că în acel moment vorbeam cu un copil de 6 ani”, adaugă ea.
Încrederea poate fi o tactică puternică de parenting. „Cu cât ai mai multă încredere în copiii tăi că vor face lucrurile pe cont propriu, cu atât mai puternici se vor simți”, a scris Esther Wojcicki, o educatoare cu experiență care a crescut doi directori generali și un medic.
Dar prezicerea viitorului lui David este o provocare grea, deoarece există puține exemple precedente. Ronya și Henry spun că învață pe măsură ce merg.
„Nu există un model de urmat”, explică Ronya. „Așa că, știți cum e, uneori, când nu există un drum, începi să deschizi unul nou? Da, asta facem”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil