Toţi copiii vor încep luni şcoala în format fizic, a anunţat, miercuri, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, menţionând că este vorba de peste 3 milioane de elevi.
„Referitor la situaţia unităţilor de învăţământ la începutul anului şcolar, conform informaţiilor primite în videoconferinţă, toţi copiii încep luni şcoala în format fizic.
Trebuie găsite soluţii pentru ca toţi copiii să meargă fizic la şcoală şi am făcut apel la autorităţile publice locale şi la inspectorate să colaboreze pentru a identifica soluţii de spaţii alternative", a afirmat Deca, după şedinţa de guvern, potrivit AGERPRES.
Vezi și „Obiceiuri pe care să le introduci în rutina zilnică a copilului tău și care vor face ca întoarcerea la școală să fie „floare la ureche”
Peste 900 de unităţi de învăţământ relocate, dintre care peste 800 pentru reabilitare, modernizare sau construcţie de spaţii noi.
„Este un număr record de şcoli, pentru că, aşa cum ştiţi, prin intermediul fondurilor europene şi al investiţiilor din programe naţionale, schimbăm faţa şcolii peste tot.
La începutul anului şcolar trecut aveam în jur de 500 de şcoli relocate din motive de reabilitare, modernizare sau construcţii, anul acesta avem cu 300 mai mult. În afară de acest motiv, în celelalte situaţii s-a impus relocarea din cauza spaţiului insuficient", a explicat ministrul.
A menţionat, însă, că şi în aceste situaţii toţi copiii merg fizic la şcoală în spaţii identificate care pot susţine procesul educaţional. Ministrul a explicat că fiecare administraţie publică locală împreună cu conducerea şcolii şi cu inspectoratul au identificat spaţii alternative, spaţii în care să se poată desfăşura în bune condiţii activităţi educaţionale.
"Şi, în acest fel, fie la alte unităţi de învăţământ, fie în alte spaţii, copiii merg în fiecare zi la şcoală, urmând ca, atunci când lucrările vor fi finalizate, multe se vor finaliza chiar până la sfârşitul lunii decembrie, să revină în spaţiile principale ale şcolilor de care aparţin", a adăugat Ligia Deca.
"În ceea ce priveşte şcolile în trei schimburi, mai avem la nivel naţional 19 unităţi de învăţământ care funcţionează în trei schimburi, dintre care şapte ca urmare a lucrărilor de reabilitare, extindere, modernizare şi 12 din cauza spaţiului insuficient. Am transmis deja că este prioritar să nu mai avem şcoli în trei schimburi.
Nu doar că nu mai este de dorit, dar de anul şcolar viitor, 2025-2026, este ilegal să mai avem şcoli care desfăşoară activitate în trei schimburi.
De asemenea, o să evaluăm în viitorul apropiat, împreună cu colegii din teritoriu, posibilitatea de a avea şcoală într-un singur schimb, care permite, de asemenea, extinderea programului şi desfăşurarea de activităţi de tip 'şcoală după şcoală'", a adăugat ministrul.
Întrebată cum se va rezolva situaţia celor 19 şcoli, Ligia Deca a spus că această situaţie "se va rezolva parţial, odată cu darea în folosinţă a unor spaţii noi sau renovate".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.