Plugușorul este una dintre cele mai vechi și iubite tradiții românești, asociată cu sărbătorile de iarnă și cu începutul unui an nou. Obiceiul face parte dintr-un complex de colinde și urături care sunt rostite sau cântate în noaptea de Revelion sau în dimineața zilei de 1 ianuarie, cu scopul de a aduce noroc, belșug și sănătate celor care le primesc.
Tradițional, se merge cu Plugușorul în noaptea dintre ani sau dimineața zilei de 1 ianuarie.
Este un obicei specific zonei rurale din România, dar și în orașe, mai ales în rândul copiilor și tinerilor, care formează grupuri și merg din casă în casă pentru a cânta și a adresa urări gospodinelor și gazdelor.
În multe colțuri ale țării, se păstrează obiceiul de a merge cu Plugușorul până pe 2 ianuarie, iar în unele zone, copiii primesc daruri în schimbul urărilor.
Textele rostite în timpul Plugușorului variază de la o zonă la alta. Iată o variantă a colindului, potrivit Creștinortodox.ro.
„Aho, aho, copii și frați
Stați puțin și nu mânați,
Lângă boi v-alăturați
Și cuvântul mi-ascultați:
S-a sculat mai an
Bădica Traian
Și-a încălecat
Pe-un cal învățat,
Cu numele de Graur,
Cu șaua de aur,
Cu frâu de mătasă,
Cât vița de groasă.
Și în scări s-a ridicat,
Ca să-aleagă-un loc curat
De arat și semănat.
Și-n curând s-a apucat,
Câmpul neted de arat,
În lungiș
Și-n curmeziș
S-a apucat într-o joi,
C-un plug cu doisprezece boi:
Boi bourei
În coadă cu dalbei,
În frunte țintaței.
Mânați flăcăi: hai, hai!
Ziua toată a lucrat,
Brazda neagră a răsturnat
Și prin brazde-a semănat
Grâu mărunt și grâu de vară,
Să dea Domnul să răsară.
Și când lucrul a sfârșit
Iată, mare, s-a stârnit,
Un vânt mare pe pământ
Și ploi multe după vânt,
Pământul de-a răcorit
Și sămânța a-ncolțit
La lună, la săptămână
Își umplu cu aur mâna.
Și se duse ca să vadă
De i-a dat Dumnezeu roadă
Și de-i grâul răsărit
Și de-i spicul aurit.
Mânați flăcăi: hai, hai!
Traian iute s-a întors...
Și din grajd pe loc a scos
Un alt cal mai năzdrăvan,
Cum îi place lui Traian:
Negru ca corbul
Iute ca focul,
De nu-l prindea locul;
Cu potcoave de argint
Ce sunt spornici la fugit.
El voios a-ncălecat,
La Tighina a plecat
Și oțel a cumpărat
Ca să facă seceri mari
Pentru secerători tari.
Și să facă seceri mici
Pentru copilași voinici.
Și-a strâns fine și vecine
Și vreo trei babe bătrâne,
Care știu rândul la pâine;
Și pe câmp i-a dus
Și pe toți i-a pus,
La lucrul pământului în răcoarea vântului.
Ei cu stânga apucau
Și cu dreapta secerau
Și prin lan înaintau
De părea că înotau.
Mânați mai: hai, hai!
Alții în urma lor legau
Și clăi mândre ridicau,
Apoi carele-ncărcau
Și pe toate le cărau
În capul pământului,
În bătaia vântului.
Arie pe loc făceau
Și grâul îl treierau;
Harabale încărcau
Și la moară le porneau.
Și turnau deasupra-n coș
Grâu măruntel de cel roș,
De sub piatră în covată
Curgea făină curată.
Traian mult se bucura,
Zeciuială morii da
Și voios se-nturnă.
Iară mândra jupâneasă
Auzea tocmai din casă
Chiotul flăcăilor
Scârțâitul carelor.
Mânați mai: hai, hai!
În cămară ea mergea
Și din cui își alegea
Sita mare și cam deasă
Tot ca pânza de mătasă
Și cernea, mare, cernea,
Ninsoare se așternea;
Apoi pâine plămădea
Și-o lăsa până dospea;
Colăcei că învârtea
Pe lopată mi-i culca
Și-n cuptor mi-i arunca;
Apoi iară cu lopata,
Rumeni îi scotea și... gata!
Atunci ea-împărțea vreo cinci,
La flăcăii cei voinici
Și-mpărțea trei colăcei
La copiii mititei.
Mânați mai: hai, hai!
Cum a dat Dumnezeu an,
Holde mândre lui Traian,
Așfel să dea și la voi
Ca s-avem parte și noi.
Să vă fie casa, casă;
Să vă fie masa, masă;
Tot cu mesele întinse
Și făcliile aprinse.
Și la anul să trăiți,
Să vă găsim înfloriți,
Ca merii,
Ca perii,
În mijlocul verii,
Ca toamna cea bogată
De toate-ndestulată.
Aho, aho!”
Ce semnifică aceste versuri
În spatele acestor versuri și urări se ascund mai multe semnificații. Plugul, în sine, reprezintă viața agrară, legătura cu pământul și cu hrana.
Aratul simbolizează munca depusă pentru a obține roade, iar semănatul reprezintă speranța pentru viitor. Pocnetul de bici ar putea fi văzut ca o chemare a forțelor pozitive ale naturii, iar sunetele de clopot și buhai sunt menite să îndepărteze spiritele rele și să aducă belșug.
Mai mult, momentul în care se merge cu Plugușorul, la limita dintre anul vechi și anul nou, este unul plin de încărcătură. Oamenii cred că în aceste momente de răscruce, forțele pozitive și negative sunt mai aproape de lume, iar prin astfel de ritualuri pot fi influențate direcțiile în care merg lucrurile.
În plus, mersul în cete prin sat sau prin cartier întărește spiritul comunitar: oamenii râd, glumesc, împart bucurii și urări bune, consolidând legăturile sociale, potrivit ȘtirileProtv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.