Pe la vârsta de 2-3 ani își fac apariția prietenii imaginari. Prietenul imaginar este un personaj ascultător, răbdător, care este mereu interesat de ceea ce i se spune, capabil să asculte ore întregi, cu particularitatea că acestui prieten i se poate spune și despre toate acele lucruri și toate acele detalii care nu par să-i intereseze pe adulți sau pe care aceștia nu le consideră importante.
Nu ai de ce să-ți faci griji: dacă copilul tău are un prieten imaginar, nu trebuie să intri în panică. Nu este un simptom al lipsei de echilibru și mai presus de toate nu este semnul prezenței unei tulburări psihice. A avea un prieten imaginar, pentru copiii de la 2-3 până la 7-10 ani, este complet normal și indică într-adevăr prezența, la copil, a unei mari conștiințe de sine.
De fapt, copiii știu bine că prietenul imaginar este fals. Să aflăm mai multe despre subiectul care, pe lângă faptul că este foarte curios, îi preocupă mult pe mama și pe tata. Să începem, în primul rând, prin a înțelege cine este prietenul imaginar.
Prietenul imaginar poate fi invizibil sau poate fi reprezentat de un obiect real, care este literalmente „animat” și i se dă propria personalitate datorită imaginației și creativității copilului.
Lucrul pe care ambele tipuri îl au în comun este că prietenii imaginari au propriile lor gânduri și, mai ales, o viață proprie: prin urmare, nu sunt întotdeauna prezenți.
Copiii se joacă, vorbesc, îi conferă secrete și frici prietenului lor invizibil și nu este neobișnuit ca aceștia să se și certe. Prietenii imaginari, în special cei invizibili, au forme și trăsături foarte variate: pot fi creaturi minuscule sau oameni uriași și puternici, pot fi foarte asemănători cu copilul care le creează sau exact opusul lor.
Dacă copilul tău are un prieten imaginar, nu trebuie să-ți faci griji deloc. Contrar a ceea ce cred mulți, de fapt, atunci când copilul tău se joacă cu prietenul său imaginar nu halucinează deloc, ci dimpotrivă.
Copiii cu prieteni imaginari știu foarte bine care este granița dintre realitate și fantezie și cele două câmpuri practic nu se intersectează niciodată. Pe scurt, prietenul imaginar este o exteriorizare a lumii interioare. Dacă am vrea să găsim o contrapartidă la maturitate am putea spune că prietenul imaginar corespunde introspecției tipice adulților și dialogurilor interioare clasice pe care fiecare dintre noi le poartă în timpul zilei.
Psihologii și experții spun că prietenul imaginar nu este doar un obicei. Prezența sa tăcută în viața copilului îndeplinește, de fapt, nenumărate funcții.
Datorită prietenului imaginar, copiii își pot exprima gândurile și vorbesc despre ele fără teamă că vor fi ”pârâți” altora: pe scurt, prietenul imaginar nu trădează niciodată.
Mai mult, a avea un prieten imaginar îl învață pe copil să se relaționeze cu ceva diferit de el și, mai ales, cu gânduri care nu sunt asemănătoare cu ale lui.
Prietenul imaginar îi ajută pe copii să-și construiască propria identitate și, în același timp, să recunoască faptul că poate exista un gând sau o viziune asupra lumii diferită de a lor.
Un prieten imaginar nu este pentru totdeauna: prezența lui scade de-a lungul anilor și tinde să dispară complet în 10 ani. Într-adevăr, după vârsta de 6 ani, copiii încep să urmeze școala elementară, lumea lor se extinde și relațiile devin reale și importante. Prietenul imaginar este pur și simplu „înlocuit” de realitate.
Dacă bănuiți că prezența prietenului imaginar durează peste 10 ani, este indicat să consultați un specialist pentru a înțelege dacă copilul se confruntă cu disconfort intern de care nu știți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil