Javier Urra, psiholog din Spania, explică cum să ne educăm copiii fără a ne simți vinovați. Cu o vastă experiență profesională, Urra este doctor în Psihologie și Științe ale Sănătății, pedagog, terapeut și profesor la Universitatea Complutense din Madrid.
Într-un interviu publicat inițial în ediția tipărită a revistei Ser Padres, Javier Urra oferă perspective valoroase despre relația dintre părinți și copilărie, abordând inclusiv modul în care putem educa fără a cădea în capcana supraprotecției.
SURSA FOTO: freepik.com @Strelets
„Cred că dezvoltarea copiilor este un proces evolutiv încă de la naștere. De exemplu, atunci când îi spui unui bebeluș „nu atinge priza”, este posibil să o facă oricum. Totuși, este esențial să îl supraveghezi până când acel comportament devine interiorizat, iar mai apoi un obicei.
În timp, aceste obiceiuri devin atitudini morale, ceea ce înseamnă că un copil ajunge să evite un comportament nu pentru că se teme de consecințe, ci pentru că știe că este greșit. Spre exemplu, a arunca o hârtie pe fereastră nu doare pe nimeni, dar creează dezordine. Pe măsură ce copilul înțelege acest lucru, începe să distingă între bine și rău și să interiorizeze aceste valori.
Aceasta este, de fapt, teoria dezvoltării morale propusă de Lawrence Kohlberg, un psiholog american care explică modul în care copiii învață valorile etice ale societății și se adaptează la ele. Acest proces de dezvoltare ne transformă în ființe etice și morale, dincolo de ce permite sau interzice legea.
De asemenea, este important să observăm dacă un copil se comportă la fel atunci când este singur sau în prezența altora. Copiii trebuie implicați în treburile casnice, astfel încât să se simtă parte din familie. De exemplu, dacă îi spui unui copil să-i ofere un sărut bunicului, iar el refuză, ar trebui să-i explici că acest gest nu este doar o alegere personală, ci o formă de recunoștință pentru tot ceea ce bunicul face pentru el. Poți să-i spui că are dreptul să își exprime afecțiunea printr-un sărut, fără a-l forța, astfel încât să înțeleagă că este un gest de respect și apreciere, nu o obligație. Procedând astfel, copilul se va simți implicat și util. Când un copil ajunge să se stăpânească, începe să simtă că este atât liber, cât și responsabil.
La centrul nostru, Recurra-Ginso, unde lucrăm cu tineri care se confruntă cu diverse probleme, observăm frecvent că aceștia ajung cu o atitudine pasivă, deseori epuizați. Însă, pe măsură ce îi implicăm în activități precum sportul, aceștia încep să se simtă mai bine. Se joacă, își fac prieteni care îi sprijină, și astfel starea lor generală se îmbunătățește, iar relațiile lor cu ceilalți devin mai bune. Te naști ca ființă umană, dar devii om prin educație – nu există altă cale. Iar pentru a deveni o persoană, trebuie să pornim de la premisa că eu există prin tu”.
„Părinții de astăzi sunt adesea epuizați, deoarece trăim într-un ritm de viață în care încercăm să facem totul: să mergem la teatru, să ne uităm la televizor, să ieșim cu prietenii, să ne vedem părinții, să călătorim... Însă timpul este limitat, iar prioritățile sunt esențiale.
Nu poți citi toate cărțile recomandate, la fel cum nu poți face tot ce îți dorești. Adesea, pierdem din vedere ce este cu adevărat important, iar această lipsă de prioritizare ne epuizează. În momentele de epuizare, este mai probabil să reacționăm negativ.
Totuși, trebuie să ne liniștim și să ne spunem: „Voi savura aceste clipe petrecute cu copiii mei.” Vor exista conflicte și neînțelegeri, dar rolul de părinte nu se oprește niciodată. Copiii observă cu atenție slăbiciunile și dificultățile noastre, testându-ne limitele.
Cei mai afectați copii sunt cei care au părinți inconstanți. De exemplu, dacă într-o zi părintele este obosit și nu ceartă copilul pentru un comportament greșit, dar a doua zi, având mai multă energie, îl ceartă pentru aceeași faptă, copilul devine confuz. În astfel de cazuri, copilul nu va dezvolta un simț clar al judecății, deoarece răspunsurile părinților săi sunt imprevizibile.
SURSA FOTO: freepik.com @glaushkina1
Mai există și părinți care pur și simplu nu știu cum să-și educe copiii. Nu este vorba doar despre oboseală, ci despre lipsa unor repere clare în educație. Aceștia nu cunosc elemente esențiale precum comunicarea, utilizarea limbajului, interacțiunea socială, respectarea regulilor sau gestionarea relațiilor cu ceilalți – fie că este vorba despre bunici, prieteni sau figuri de autoritate precum profesorii.
Unii părinți au nevoie de „rețete” pentru educație, adică de ghidaje clare. Odată ce le cunosc, le pot adapta în funcție de valorile proprii – fie că sunt mai religioase, mai naturale sau altfel. Totuși, există principii fundamentale în educație pe care orice părinte ar trebui să le știe”.
„Una dintre cele mai frecvente greșeli este să vorbim de rău despre ceilalți: șeful, vecinul, soacra. Alte exemple includ pierderea cumpătului în fața copiilor sau consumul de alcool în prezența lor. Uneori, părinții fac afirmații de genul: „Nu voi plăti Trezoreriei tot ce trebuie să plătesc.” Este important de reținut că cei mici sunt educați, în primul rând, prin ceea ce văd, nu doar prin ceea ce li se spune.
Toată lumea poate avea zile proaste, dar aceste comportamente negative nu trebuie să devină o normă. Nu suntem supraoameni, dar trebuie să le arătăm copiilor că avem drepturi ca părinți, ca parteneri și ca persoane, la fel cum le respectăm pe ale celorlalți. În același timp, copiii trebuie să învețe să ne respecte drepturile și să înțeleagă că părinții nu pot avea întotdeauna soluții magice pentru toate problemele lor.
Un exemplu frecvent este cel al copiilor care au multe dificultăți acasă, dar se comportă exemplar la școală sau în cadrul echipei de baschet. Dacă profesorii și antrenorii spun că este un copil grozav, dar acasă lucrurile stau diferit, este clar că problema nu vine de la copil, ci din ceea ce se întâmplă în familie”.
„Dacă un copil are aptitudini speciale sau este pasionat de o anumită activitate, este important să îl încurajăm, atâta timp cât resursele financiare ne permit acest lucru. În ceea ce privește părinții care se laudă cu realizările copiilor, acest lucru nu este greșit, dar ar trebui făcut cu măsură, fără a exagera.
Le pun adesea copiilor o întrebare simplă, dar profundă: „Când vei deveni părinte, ce vei schimba în modul în care ai fost educat?” Această întrebare îi face să reflecteze și să realizeze că educația este mult mai dificilă decât pare la prima vedere”.
SURSA FOTO: freepik.com @adiestradormalaga
„Principalul motiv este teama: teama de a fi respinși de copii, de crizele lor de furie, de ceea ce vor spune alții sau de posibile dezacorduri.
Totuși, a educa înseamnă a-ți asuma riscuri, a nu renunța, a nu ezita și a refuza să te lași șantajat de copil”.
„Copiii trebuie corectați atunci când este necesar, fără teamă că acest lucru îi va traumatiza. În viață, și profesorii, arbitrii sau prietenii adevărați le vor spune ce este inacceptabil – nu din răutate, ci pentru că îi iubesc. Trăim într-o lume unde tirania și sclavia nu mai au loc, iar corectarea unui copil este o formă de respect față de el.
Viața în sine ne oferă lecții dure: pierderi, evenimente triste sau momente dificile. Copiii trebuie să învețe să trăiască cu propriile vulnerabilități, dar și să-și dezvolte simțul dreptății, să distingă între bine și rău și să rămână ancorați în principii morale.
„Una dintre cele mai grave greșeli este toleranța excesivă. Mulți părinți nu au repere clare de autoritate – modele consistente, funcționale și coerente. Această lipsă de direcție îi lasă pe adolescenți fără modele care să-i inspire în construirea unui proiect de viață.
Părinții trebuie să formeze o echipă. Dacă unul dintre ei se aliază cu copilul împotriva celuilalt, apar conflicte majore în familie.
Un alt fenomen des întâlnit este „copilul tiran,” care învață să-și exercite controlul asupra părinților și devine confortabil în acest rol. Pentru a evita acest lucru, este nevoie de o autoritate pozitivă. Aceasta presupune stabilirea unor obiective clare, învățarea unor aspecte concrete, acordarea timpului necesar pentru dezvoltare, recunoașterea eforturilor și, mai ales, oferirea unui exemplu personal. În loc de discursuri lungi, părinții trebuie să acționeze, să aibă încredere și să își valorifice implicarea”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil