În dezvoltarea copiilor, există un concept adesea ignorat, dar cu efecte benefice semnificative: privațiunea minoră. Aceasta nu se referă la a lăsa copiii în abandon sau la a-i neglija, ci la o formă controlată de lipsă temporară de intervenție, care poate ajuta la dezvoltarea abilităților lor de autoreglare și independență.
Un exemplu elocvent este relatat de un psiholog canadian care povestește despre modul în care își lăsa fiica de aproximativ un an și jumătate singură într-o cameră.
Deși la început plângea, după câteva minute, copilul își găsea singur o modalitate de a se distra, cum ar fi luarea cărților de pe rafturi și punerea lor la loc.
Acest comportament, aparent simplu, poate fi văzut ca un prim pas important în dezvoltarea unor abilități cheie pentru viață.
”Ei bine, uite, unul dintre lucrurile pe care obișnuiam să le face cu fiica mea când era foarte mică era, aproximativ un an și jumătate: o lăsam singură într-o cameră și de obicei plângea pentru câteva minute, apoi își găsea singură o modalitate de a se distra. De exemplu, îi place să ia cărți de pe rafturi și să le pună la loc. A învățat astfel cum să se regleze singură și a devenit foarte pricepută la asta.Acesta este un bun exemplu de privațiune minoră având o influență pozitivă”, a declarat într-un podcast publicat pe YouTube psihologul canadian Jordan Peterson, profesor la Universitatea din Toronto.
Jordan Peterson, profesor la Universitatea din Toronto. Sursa: Captura ecran YouTube/ Valuetainment
Privațiunea minoră se referă la o formă de absență temporară a unui stimul extern, care poate părea neplăcută la început, dar care, pe termen lung, ajută copilul să își dezvolte mecanisme de adaptare și auto-reglare.
Când un copil este lăsat în fața unei provocări sau a unei stări de singurătate controlate, acesta este forțat să găsească soluții proprii pentru a se descurca, ceea ce contribuie la dezvoltarea unei reziliențe emoționale și cognitive.
De exemplu, în cazul fiicei părinților care o lăsau singură într-o cameră, copilul învăța cum să răspundă la propriile emoții de frustrare și cum să găsească modalități de a se distra singur. Deși la început plângea, această reacție inițială nu era un semn de neglijență, ci un semn al unei tranziții către învățarea auto-reglării.
Această abordare este benefică deoarece copilul nu învață doar cum să își gestioneze emoțiile, dar dobândește și abilități de rezolvare a problemelor.
Atunci când înfruntă o situație de izolare, el învață să se regleze și să își găsească activități care să-l implice, cum ar fi organizarea cărților de pe rafturi. Astfel, acesta devine mai independent și capabil să facă față provocărilor viitoare fără a depinde constant de alți oameni pentru a-i satisface nevoile.
Privațiunea minoră, atunci când este aplicată corect, poate avea un impact pozitiv semnificativ asupra dezvoltării unui copil.
În loc să intervină imediat pentru a înlătura orice disconfort sau frustrări, părintele poate încuraja copilul să învețe să se auto-regleze și să dezvolte abilități de rezolvare a problemelor. Astfel, copilul devine mai independent, mai rezilient și mai capabil să facă față provocărilor vieții.
Este esențial ca această practică să fie aplicată cu grijă și să fie monitorizată constant, pentru a preveni orice efecte negative asupra copilului.
Când este utilizată corect, privațiunea minoră poate contribui la crearea unor copii mai echilibrați, mai siguri pe ei și mai capabili să navigheze prin viață cu succes.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil