Programul pentru școli prin care elevii primesc lapte și fructe ar putea începe încă din prima zi de școală

Data publicării:
Când începe școala după vacanța de Paște / FOTO: freepik.com
Când începe școala după vacanța de Paște / FOTO: freepik.com

Anul acesta proiectul a fost adoptat cu mai puțin de o lună înainte să înceapă școala, ceea ce a dus la întârzieri majore. Abia în luna martie 2024, elevii din județul Ilfov de exemplu, au început să primească produsele la școală.



Elevii și copiii de grădiniță ar putea primi lapte și fructe în școli din prima zi de școală, în anul școlar viitor, prevede proiectul de Hotărâre de Guvern privind desfășurarea Programului de școli al României, pus în dezbatere publică. Documentul prevede mai multe schimbări în desfășurarea programului, printre care redistribuirea produselor neconsumate către elevii din școală, sau obligativitatea Ministerului Educației să verifice școlile dacă înregistrează în sistemul informatic numărul de preșcolari și elevi prezenţi la cursuri și care primesc produsele. 

Peste 1.900.000 de elevi și copii din creșe din grădinițe de stat cu program de 4 ore ar putea primi anul școlar viitor lapte, fructe și produse de panificație în fiecare zi, chiar din prima zi de școală, adică 9 septembrie. Este prima oară când se stabilește un calendar asumat, potrivit Edupedu.ro

Proiectul de HG privind aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2023-2029, precum şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2023-2024, stabilește următorul calendar de distribuție: 9 septembrie -20 decembrie 2024 / 8 ianuarie – 20 iunie 2025.

Proiectul prevede alocarea sumei de 760.241 mii lei pentru Programul pentru şcoli al României.

Potrivit documentului, Ministerul Educației va verifica școlile dacă înregistrează în sistemul informatic numărul de preșcolari și elevi prezenţi la cursuri, precum şi numărul de porții consumate pe parcursul unei zile de şcoală. O schimbare este posibilitatea ca produsele care nu sunt distribuite din cauza absenței elevilor, să fie date altor elevi din școală.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va putea să monitorizeze și controleze acordarea ajutoarelor financiare pentru acest program, ceea ce nu se întâmplă în prezent, iar primăriile pot depune dosarul și online la APIA, mai prevede proiectul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Raluca Panțiru | Categorie: Stiri





pixel