Creierul unui copil nu este o versiune în miniatură a creierului unui adult. Este un creier în dezvoltare, care se conectează continuu la lumea din jur. Iar responsabilitatea părinților este de a crea o lume – atât fizică, cât și socială – bogată în experiențe care sprijină această dezvoltare.
Bazat pe ani de cercetări în neuroștiință și psihologie, iată șapte reguli pentru părinți care îți pot ajuta copilul să-și dezvolte un creier flexibil și, implicit, rezilient, oferite de psihologul specialist în neuroștiințe Lisa Feldman Barrett și autoarea cărții „Șapte lecții și jumătate despre creier”. Ea este profesor la Harvard Medical School și Massachusetts General Hospital.
Tâmplarii sculptează lemnul în forma dorită. Grădinarii, în schimb, oferă un mediu fertil, permițând lucrurilor să crească de la sine.
La fel, părinții pot alege fie să-și modeleze copilul pentru a deveni ceva specific, de exemplu, un violonist de concert, fie să creeze un mediu care încurajează o dezvoltare naturală, în direcția pe care copilul o alege.
Poate îți dorești ca într-o zi copilul tău să cânte la vioară pe scena Symphony Hall, însă obligându-l să ia lecții (abordarea tâmplarului) poți forma fie un virtuoz, fie un copil care va vedea muzica ca pe o povară neplăcută.
Abordarea grădinarului ar fi să oferi o diversitate de oportunități muzicale în casă și să observi ce anume îi stârnește interesul. Îi place să lovească în oale și tigăi? Poate că ai un viitor toboșar de heavy metal în față.
Odată ce înțelegi ce fel de „plantă” crești, poți ajusta „solul” astfel încât să prindă rădăcini și să înflorească în mod natural.
Studiile arată că, chiar și atunci când copiii au doar câteva luni și nu înțeleg semnificația cuvintelor, creierul lor le procesează deja.
Acest lucru construiește o bază neuronală esențială pentru învățarea viitoare. Cu cât aud mai multe cuvinte, cu atât impactul este mai mare. De asemenea, își vor dezvolta un vocabular mai bogat și o capacitate mai bună de a înțelege lectura.
Învățarea „cuvintelor emoționale” (precum trist, fericit, frustrat) este deosebit de utilă. Cu cât știu mai multe astfel de cuvinte, cu atât vor putea acționa mai flexibil.
Poți pune în practică acest sfat explicând sentimentele altor persoane. Vorbește despre ce anume provoacă emoții și cum acestea îi pot afecta pe alții: „Vezi băiatul care plânge? El simte durere pentru că a căzut și s-a zgâriat la genunchi. Este trist și probabil își dorește o îmbrățișare de la părinți.”
Gândește-te la tine ca la un ghid turistic pentru copiii tăi, conducându-i prin lumea misterioasă a oamenilor, a gesturilor și a sunetelor acestora.
Poate fi obositor când copilul tău întreabă constant „de ce?”. Însă, atunci când îi explici ceva, iei un aspect necunoscut din lume și îl faci previzibil. Creierul funcționează mai eficient atunci când poate anticipa corect.
Evită să răspunzi la întrebările „de ce” cu „pentru că așa am spus eu”. Copiii care înțeleg motivele din spatele comportamentelor lor își pot reglementa mai eficient acțiunile.
Dacă tot ce știu este „nu ar trebui să mănânc toate prăjiturile pentru că o autoritate mi-a spus asta și aș putea avea probleme”, acest raționament nu va fi la fel de util atunci când părinții nu sunt de față.
Este mult mai bine dacă înțeleg: „nu ar trebui să mănânc toate prăjiturile pentru că mă va durea stomacul și fratele sau sora mea vor fi dezamăgiți că nu vor avea desert”. Acest tip de raționament îi ajută să conștientizeze consecințele acțiunilor lor și să dezvolte empatia.
SURSA FOTO: freepik.com @freepik
Când fiul tău își lovește sora în cap, nu-l eticheta drept „băiat rău”. Fii specific: „nu o mai lovi pe sora ta. O doare și o enervează. Spune-i că îți pare rău.”
Aceeași regulă se aplică și atunci când lauzi: nu-i spune fiicei tale că este „o fată bună”. În schimb, comentează acțiunile ei: „ai făcut o alegere bună să nu ripostezi la fratele tău.” Acest tip de formulare ajută creierul să construiască concepte mai utile despre acțiunile și identitatea ei.
O altă sugestie este să descrii acțiunile personajelor din povești. Când cineva nu spune adevărul, nu spune: „Sam este un mincinos”, ceea ce etichetează persoana. Spune: „Sam a spus o minciună”, concentrându-te pe acțiune. Apoi continuă cu: „De ce crezi că Sam a făcut asta? Cum crezi că se vor simți ceilalți când vor afla? Ar trebui să-l ierte pe Sam?”
Abordând cu curiozitate, nu cu certitudine, modelezi flexibilitatea de care copilul tău va avea nevoie în viața reală. În plus, îi transmiți că Sam nu este necinstit din fire, ci doar a mințit într-o anumită situație. În alte circumstanțe, ar putea acționa mai sincer.
Ai observat cum unele sarcini care ție ți se par muncă (de exemplu, curățenia) devin o joacă pentru un copil?
Copiii învață în mod natural prin observare, joacă și, mai ales, imitându-i pe adulți. Este o metodă eficientă de învățare și le oferă un sentiment de stăpânire. Așa că oferă-le o mătură mică sau o jucărie care imită o mașină de tuns iarba și lasă-i să înceapă să te copieze.
Un avertisment: copiii mici te vor imita atât în lucrurile bune, cât și în cele rele.
Citește și Expert Harvard și mamă: „Evită acest tip de laudă dacă vrei copii mai puternici și maturi!”
Pe lângă persoanele pe care copiii tăi le întâlnesc în mod obișnuit – bunici, mătuși, unchi, prieteni, alți copii – încearcă să îi expui la cât mai multă diversitate, mai ales când sunt mici.
Cercetările arată că bebelușii care interacționează frecvent cu vorbitori de limbi diferite pot păstra acele conexiuni cerebrale esențiale pentru a învăța alte limbi mai ușor în viitor.
De asemenea, bebelușii care văd multe tipuri de fețe se dezvoltă astfel încât să poată distinge și memora mai bine o varietate mai mare de fețe pe parcursul vieții. Acesta ar putea fi unul dintre cei mai simpli pași pe care îi poți face ca părinte pentru a combate rasismul.
SURSA FOTO: freepik.com @alotofpeople
Copiilor le place să încerce lucruri pe cont propriu, fără ajutorul tău, cum ar fi să se îmbrace singuri sau să rezolve puzzle-uri. Și asta este un lucru bun. Vrei să își dezvolte simțul independenței.
Chiar și acțiunile care par nepotrivite pot fi încercările unui copil de a înțelege efectul pe care îl au asupra lumii. Când îngerașul tău de doi ani își aruncă pufuleții pe jos și așteaptă să le ridici, nu te „manipulează”.
Mai degrabă, învață ceva despre fizica gravitației și descoperă că acțiunile au un impact asupra lumii din jur. Așa că ridică pufuleții și lasă-l să încerce din nou.
A ști când să intervii și când să faci un pas înapoi poate fi provocator. Dar dacă ești mereu prezent, ghidându-ți copilul și rezolvând toate nevoile lui, acesta nu va învăța să facă lucrurile singur. Uneori, lăsându-i să se confrunte cu dificultăți contribuie la dezvoltarea rezilienței și îi ajută să înțeleagă consecințele propriilor acțiuni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil