Dacă ești părinte este probabil să ai unele puncte „moarte” de care ar trebui să fii conștient.
O postare recentă de pe Reddit a dat startul unei discuții despre ceea ce lipsește posibil acestei generații de părinți.
Scopul nu este să inducem rușinea, ci să ne concentrăm asupra potențialelor puncte oarbe și să încercăm să ajutăm copiii în procesul lor de dezvoltare.
„Ce punct orb crezi că avem noi, părinții din zilele noastre?” întreabă u/Careless-Mirror3430. „Mă uit înapoi și știu că părinții mei și-ar dori să-și cunoască punctele slabe pentru a ne învăța mai bine. Ca un copil al anilor '90, mă gândesc la modul în care părinții noștri s-au raportat la imaginea corporală, perfecționism și identitatea legată de carieră. Încerc să recunosc și, sper să evit, unele dintre acele puncte slabe cu copilul meu, dar parcă nu reacționez”, continuă internautul. „Prin asta, vreau să spun că părinții mei au făcut aceste 'greșeli' (cu adevărat, nu aveau modele alternative), și astfel mă străduiesc să le evit, dar ce zici de acele puncte oarbe la care nu am modele sau sunt inconștiente? Știu că este imposibil să fii un părinte perfect, dar la ce aspecte ar trebui să acordăm atenție?”
Răspunsurile au curs neîncetat și parents.com a solicitat profesioniștilor din domeniul sănătății mintale să evalueze dacă aceste puncte oarbe sunt cu adevărat puncte oarbe.
De asemenea, s-au evidențiat potențialele dezavantaje ale acestor puncte oarbe și au oferit părinților sfaturi despre cum să lucreze la ele.
Un sfat important înainte de a începe: renunțați la rușine. „Ești om și faci tot ce poți”, spune Samantha Quigneaux, LMFT, directorul național al serviciilor de terapie familială la Newport Healthcare. „Rușinea nu te va ajuta pe tine sau pe copilul tău să faci schimbări durabile, să te vindeci sau să crești. Să te faci de rușine îți va deraia propria călătorie spre sănătate mintală și bunăstare”.
SURSA FOTO: freepik.com @user24124133
Comentariu Reddit: „Nu cred că copiii (de toate vârstele) au suficientă joacă independentă și prin asta mă refer fără nicio supraveghere a unui adult.”
Quigneaux explorează două aspecte distincte ale acestui punct orb. Pe de o parte, subliniază importanța jocului independent pentru dezvoltarea individuală, afirmând că acesta este un element important în procesul de individualizare.
Cu toate acestea, recunoaște că părinții sunt motivați de dorința de a-și proteja copiii și de teama legată de siguranță, în special în era digitală. Aceasta poate fi o rezultantă a propriilor experiențe de viață sau a unei culturi familiale în care jocul independent nu a fost încurajat. Cu toate acestea, această abordare poate avea consecințe negative.
Pe de altă parte, supravegherea excesivă poate împiedica dezvoltarea încrederii în sine și a competențelor la copii. De asemenea, poate limita capacitatea lor de a învăța din greșeli și de a face față provocărilor, elemente esențiale pentru creșterea și dezvoltarea lor.
Sfaturi pentru a evita acest punct mort: Quigneaux sugerează că jocul independent poate începe chiar și în prezența părinților, iar aceștia ar trebui să intervină doar dacă apare o problemă majoră. Este important să le acordăm copiilor libertatea de a-și rezolva singuri conflictele și de a face față provocărilor, încurajând rezolvarea colaborativă a problemelor atunci când este necesară.
De asemenea, procesul de a permite copilului să se joace fără supraveghere ar trebui să fie gradual și adaptat la nivelul lor de dezvoltare. Prin acordarea de libertăți treptate și oportunități de independență, părinții pot contribui la creșterea încrederii și a independenței copiilor lor într-un mod sănătos.
Poate perturba jocul independent și timpul nefuncțional al copiilor.
Un studiu LEGO recent a constatat că peste jumătate dintre părinți observă că timpul petrecut de copii în activități structurate, precum sportul sau studiile, a crescut în ultimii ani, în detrimentul jocului liber. Acest lucru poate afecta negativ dezvoltarea copiilor, eliminându-le oportunitățile de a lua decizii și de a învăța din greșeli într-un mediu non-directiv.
Mai mult, supraprogramarea poate duce la lipsa timpului pentru odihnă și refacere, având un impact negativ asupra sănătății mintale. Motivele pentru care părinții cad în această capcană variază, de la propriile lor programe încărcate și nevoia de îngrijire a copiilor după școală, până la presiuni sociale și așteptările înalte.
Pentru a evita supraprogramarea, este important să se aloce timp pentru activități libere și nefuncționale în fiecare zi. Acestea pot include jocuri creative, explorarea în aer liber și timp petrecut cu colegii fără structuri impuse. Ascultarea și respectarea nevoilor și preferințelor copiilor este, de asemenea, esențială. În plus, părinții ar trebui să-și monitorizeze și propriile lor limite și să recunoască semnele de epuizare, atât la ei înșiși, cât și la copiii lor.
Prea multă ținere de mână poate fi un obstacol în calea dezvoltării independente a copiilor. Un părinte care primește solicitări constante de la copilul său pentru a-i face lucruri simple, precum alegerea gustărilor, poate reflecta un exces de implicare. Deși acest lucru poate proveni dintr-un loc de iubire și dorință de a oferi siguranță, poate avea consecințe negative asupra creșterii și dezvoltării copilului.
Cu toate că intențiile părinților sunt adesea bune, această abordare excesivă poate împiedica copiii să învețe autosuficiență și responsabilitate. De asemenea, poate crea dependență și poate afecta modul în care copiii interacționează și se conectează cu ceilalți în viitor.
Pentru a evita acest punct orb, este important să încurajezi gradual independența copilului tău. Poți începe prin a-i oferi responsabilități mici și apoi să-l lași să-și asume treptat mai multe sarcini în funcție de vârsta și capacitățile sale.
De exemplu, un copil în vârstă de 8 ani ar trebui să fie capabil să-și aleagă propria gustare, iar un adolescent de 13 ani ar trebui să poată să-și gestioneze temele fără supraveghere constantă. Această dezvoltare a independenței este esențială pentru creșterea sănătoasă a copilului.
Bazându-ne pe „experți” în educația parentală poate deveni o obsesie care ne îndepărtează de abilitățile naturale de a fi părinți. Uneori, ne externalizăm rolul de părinte către acești „experți” pentru că ne simțim deconectați de la învățarea și dezvoltarea abilităților parentale. Parcursul de la sarcină până la creșterea copilului este acum ghidat de o varietate de resurse, de la aplicații de monitorizare a dezvoltării copilului până la consultanți și cursuri plătite.
Un sondaj recent arată că o mare parte dintre părinți utilizează rețelele sociale pentru a discuta despre diverse aspecte ale educației copiilor lor, cum ar fi antrenamentul la oliță, problemele de somn sau disciplina. În esență, părinții încearcă să facă ceea ce cred că este cel mai bine pentru copiii lor.
Cu toate acestea, în căutarea informațiilor și sfaturilor, este ușor să ne pierdem propria intuiție parentală. Fiind într-o poziție de vulnerabilitate, ne străduim să fim părinți perfecți, dar trebuie să ne amintim că nu există un model universal de părinte perfect.
Este important să primim sfaturi și educație de la experți în domeniul parentingului, dar trebuie să ne ascultăm și propria intuiție și să ne cunoaștem cel mai bine copiii. Evaluarea critică a informațiilor primite și întrebările despre propriile noastre motive și reacții sunt esențiale pentru a evita dependența excesivă de „experți”.
Pentru a evita acest punct orb, este important să recunoaștem că nu toți „experții” sunt la fel de credibili și că nu există un singur mod corect de a fi părinte. Trebuie să ne acordăm timp și spațiu pentru a reflecta asupra propriilor noastre gânduri, sentimente și motive, și să ne întrebăm în mod sincer despre nevoile și starea copilului nostru. Dacă simțim că avem dificultăți în această privință, lucrul cu un terapeut poate fi o modalitate eficientă de a explora și de a procesa aceste aspecte.
Am ajuns la un punct în care promovăm ideea că „emoțiile tale sunt valide” atât de mult încât am uitat să subliniem necesitatea de a evalua dacă aceste emoții sunt în concordanță cu situația. Samantha Quigneaux spune că observă că mulți părinți se confruntă cu anxietate necontrolată, iar aceasta poate influența felul în care reacționează și înțeleg emoțiile propriilor copii.
Deși intenția de a valida emoțiile este bună, există o diferență între a valida și a fi de acord. Validarea emoțiilor copiilor noștri nu înseamnă că suntem de acord cu comportamentul sau gândirea lor. Este important să înțelegem că emoțiile aparțin copiilor noștri și să îi ajutăm să evalueze situațiile într-un mod coerent și adaptabil.
Este posibil ca micuții să aibă dificultăți în gestionarea așteptărilor sau să se simtă confuzi și frustrați atunci când nu primesc aceeași validare în afara familiei lor. În plus, pot apărea dificultăți în dezvoltarea responsabilității într-un mod sănătos.
Pentru a evita acest punct orb, trebuie să fim atenți la modul în care validăm emoțiile copiilor noștri. Chiar și atunci când aceste emoții par contradictorii cu așteptările noastre, putem valida experiențele lor și în același timp să stabilim limite clare și să oferim îndrumare.
Este esențial să rămânem calmi și să nu reacționăm impulsiv la izbucnirile emoționale ale copiilor, ci să le abordăm cu empatie și înțelegere, oferindu-le sprijinul de care au nevoie pentru a învăța să-și gestioneze emoțiile într-un mod sănătos și constructiv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil