Psihoterapeutul Ramona A. Dumitru, psihologul Radu Leca și logopedul psihopedagog Iuliana Baban au vorbit la Ultrapsihologie despre consilierea părinților în momentul în care aceștia ajung la cabinet cu micuții.
Logopedul Iuliana Baban a subliniat că unele dintre cele mai mari dificultăți și provocări cu care se confruntă sunt în relația cu părinții. Experta a remarcat că acestea sunt mult mai ample decât provocările întâlnite în timpul jocurilor terapeutice desfășurate cu copiii în cabinetul ei.
„Dificultățile și provocările cele mai mari sunt în relația cu părinții. Mult mai mari decât în jocurile pe care le construim, terapeutic vorbind, cu acei copii care ne intră în cabinet.
La final, când urmează să le dăm feedback-ul părinților despre ce am observat, despre ce s-a întâmplat în cadrul ședinței terapeutice și consilierea pentru continuarea activității acasă, acolo deja lucrurile devin complicate.
Avem situații cu părinți care vin cu deschidere și încredere, care sunt varianta ideală, așteaptă să primească teme, sunt obișnuiți să le dăm la final o fișă după care să repete, care înțeleg importanța și necesitatea unei rutine, înțeleg importanța și necesitatea organizării cât mai bune a timpului unui copil în care să pună preț pe odihnă, pe mâncare sănătoasă, pe joc și joacă, pe activitate în aer liber.
Mai există și variante mai puțin fericite. Variantele care speră că o dată sau de două ori pe săptămână, copilul exersează în cabinet anumite exerciții, (...) iar mai departe acasă copilul poate să-și reia rutinele vechi”, a arătat logopedul Iuliana Baban.
Psihologul Radu Leca a avertizat că progresul realizat în cadrul cabinetului poate fi parțial anulat atunci când copilul se întoarce într-un mediu familial în care există elemente toxice care îi pot sabota progresul.
„Atâta timp cât copilul se întoarce de la cabinet, unde a lucrat o oră cu specialistul, la vechile obiceiuri, care sunt 100% toxice, atunci munca în interiorul cabinetului parțial se anulează.
Noi nu putem să favorizăm inserția informațională a ideii în conformitate cu care o dată ce aduci copilul la cabinet, psihologul sau logopedul va face o minune. (...) Se pune problema de o muncă susținută, 100% cognitivă, prin joc și joacă, prin exerciții și o rutină clară și clasică a psihologului/logopedului, dar care aceste elemente se anulează parțial în clipa în care copilul este reintegrat la nivel de familie și în interiorul familiei sunt elemente cu structură toxică care îl vor sabota”, a Leca.
Expertul a subliniat că această discrepanță între percepția terapeutului și a părintelui poate fi uneori dificilă, dar este important să se gestioneze cu înțelepciune.
„Ar fi minunat să funcționeze relația terapeutică. Practic, tu vii la cabinet, știi despre ce este vorba, copilul evoluează lângă tine. Dar, în secunda în care ieși din cabinet și te întâlnești cu privirea specială a părintelui, care este cel mai nemulțumit om de pe lumea asta în contactul cu specialistul, e punctul meu de vedere, mi-l asum, și întoteauna el are ceva de spus...”, a mai spus Radu Leca.
Urmăriți emisiunea integral:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.