Este un aspect comun pentru mulți părinți să observe că micuțul lor regurgitează lapte după alăptare. Însă, să înțelegem exact ce înseamnă acest lucru este important pentru a ne putea simți mai încrezători și mai bine pregătiți să gestionăm situația.
Regurgitarea este un proces normal și este diferită de vărsăturile propriu-zise. Când copilul regurgitează, practic, expulzează o mică cantitate de lapte sau de mâncare, fără să se manifeste semne de disconfort sau de greață. Este ca o „revenire” a hranei din stomac înapoi în gură, care se întâmplă de obicei fără ca micuțul să fie deranjat de acest lucru.
Este important de reținut că regurgitarea este diferită de vărsăturile care sunt mai intense și care implică un efort evident al copilului de a elimina conținutul stomacului. Regurgitarea este, de obicei, pasivă și se întâmplă adesea imediat după alăptare.
Medicul pediatru Ernesto Sáez Pérez a vorbit pe larg despre acest subiect și a explicat în ce constă.
Citește și Ce să faci dacă un copil vărsă pe gură și pe nas: Ar trebui să fii îngrijorat?
Înțelegerea motivelor din spatele regurgitării la bebeluși este esențială pentru părinți, iar acest lucru poate fi clarificat cu ușurință. Regurgitarea are loc adesea atunci când micuții au mâncat mai mult decât le permite stomacul lor în curs de dezvoltare. Este ca un mic reflux, iar acest fenomen apare în general în timpul expirației bebelușului.
Să expunem simplu situația: regurgitarea la bebeluși se întâmplă atunci când conținutul stomacului lor - care la această vârstă constă în lapte matern sau formulă - se scurge prin gură, însoțit de un mic scuipat. Acest lucru se întâmplă adesea pentru că hrănirea a fost întreruptă de înghițirea unor cantități mici de aer, cum ar fi gazele.
Să discutăm despre regurgitare: este o problemă enervantă sau periculoasă pentru micuți? Ei bine, să înlăturăm orice îndoială: regurgitarea nu provoacă disconfort sau tuse la bebeluși și nu este periculoasă pentru ei. Nu există riscul de sufocare dacă se întâmplă să regurgiteze în timp ce sunt întinși.
Principala inconveniență este, desigur, pata lăsată pe hainele părinților. Așa că, trebuie întotdeauna să pregătești o cârpă pe umăr. Este o soluție simplă, dar eficientă, care ajută la menținerea hainelor curate și la evitarea momentelor stânjenitoare în public.
Adevărul este că regurgitarea după fiecare alăptare este destul de comună la bebeluși, mai ales în primele săptămâni de viață. În această perioadă, micuții pot să regurgiteze frecvent, mai ales în minutele care urmează după hrănire. Cu toate acestea, încă din primele luni, când copilul începe să se ridice și să exploreze lumea din jurul său, veți observa că frecvența regurgitărilor începe să scadă semnificativ.
De obicei, în jurul vârstei de șase luni, când bebelușul își dezvoltă abilitățile motorii și poate să stea în poziție verticală mai mult timp, veți observa o scădere considerabilă a regurgitărilor. Apoi, pe măsură ce se apropie de vârsta de 10 - 12 luni, regurgitarea tinde să devină din ce în ce mai rară și, în cele din urmă, să înceteze complet.
Această evoluție a frecvenței regurgitărilor este perfect normală și se datorează dezvoltării sistemului digestiv al bebelușului și schimbărilor în comportamentul său.
SURSA FOTO: freepik.com @aspsvz
Pentru mulți dintre acești micuți, regurgitarea frecventă poate fi asociată cu refluxul gastroesofagian.
Ce este refluxul gastroesofagian? Ei bine, este o condiție în care mușchiul care unește esofagul și stomacul, numit sfincter esofagian, nu funcționează corect. Acest mușchi ar trebui să se închidă strâns după ce hrana trece în stomac, împiedicând conținutul stomacului să se întoarcă în esofag. Însă, în cazul refluxului gastroesofagian, sfincterul esofagian nu se închide corespunzător sau se relaxează în mod excesiv, permițând astfel conținutului stomacului să scape înapoi în esofag.
Dacă refluxul este ușor, este posibil să se corecteze spontan pe măsură ce mușchiul se maturizează și se întărește în timp. Cu toate acestea, în cazul în care refluxul este sever sau persistent, ar putea fi necesară intervenția medicului pediatru pentru a găsi cele mai bune soluții de gestionare sau tratament.
Ei bine, este important să știți că nu puteți împiedica complet copilul să regurgiteze, însă există câteva trucuri care vă pot ajuta să reduceți frecvența și cantitatea regurgitărilor, în special atunci când acestea devin deranjante.
Majoritatea bebelușilor scuipă puțin după hrănire și acest lucru este absolut normal. Nu trebuie să vă faceți griji prea mult în acest sens, deoarece regurgitarea face parte din procesul lor de dezvoltare și creștere.
În primele săptămâni sau luni de viață, atunci când regurgitarea devine extrem de frecventă și abundentă - când copilul expulzează o cantitate semnificativă de lapte după fiecare hrănire - este posibil ca bebelușul să dezvolte arsuri la nivelul esofagului sau laringelui, cauzate de aciditatea ridicată din stomac.
În situațiile în care aceste arsuri devin o problemă, este esențial să discutați cu medicul pediatru pentru a primi sfaturi și tratament adecvat. În cazurile severe, medicul pediatru ar putea recomanda implementarea unor măsuri care să reducă frecvența și gravitatea regurgitărilor.
Unii medici pot sugera adăugarea de substanțe de îngroșare în biberon sau administrarea de lapte anti-reflux pentru a ajuta la controlul regurgitării. Cu toate acestea, este important de menționat că aceste produse nu sunt întotdeauna prescrise și pot fi utilizate cu precauție, deoarece fiecare bebeluș are nevoi și răspunsuri individuale.
Dacă regurgitarea persistentă și abundentă continuă să fie o problemă, medicul pediatru ar putea recomanda diverse tratamente pentru a ajuta la gestionarea acesteia. Printre aceste tratamente se pot număra medicamentele care accelerează golirea stomacului sau care reduc producția de acid gastric.
În cazul în care aceste măsuri nu dau rezultatele dorite, medicul poate decide să solicite unele investigații suplimentare pentru a investiga mai în profunzime cauza regurgitării. Aceste investigații pot include ecografia, razele X cu suspensie de bariu sau pH-metria esofagiană, care pot ajuta la detectarea eventualelor anomalii anatomice sau la evaluarea nivelului de aciditate din esofag și stomac.
Este important de menționat că în cazul în care regurgitarea este însoțită de alte simptome sau tulburări, cum ar fi iritabilitatea după masă, plânsul excesiv, creșterea slabă în greutate sau dificultăți în alimentație, este esențial să comunicați deschis cu medicul pediatru. Aceste semne pot oferi indicii importante cu privire la cauza subiacentă a regurgitării și pot ghida tratamentul și gestionarea adecvată a problemei.
În general, majoritatea părinților pot distinge între cele două.
În cazul regurgitării, o cantitate mică de lapte poate ieși din gură fără niciun efort, adesea urmată de o eructație. Regurgitarea este mai degrabă pasivă și se întâmplă fără ca bebelușul să facă vreun efort special.
Pe de altă parte, vărsăturile sunt caracterizate de o expulzare forțată a conținutului stomacului. Acestea pot fi mai abundente și mai enervante decât regurgitarea și implică de obicei un efort evident al bebelușului pentru a elimina conținutul stomacului.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Acest fenomen se declanșează atunci când diafragma și mușchii abdominali se contractă, sub comanda centrului vărsăturilor situat în creier. Acest centru devine activ în diverse situații, cum ar fi în cazul unei infecții la nivelul sistemului digestiv sau al urechilor, sau atunci când există substanțe anormale în sânge, precum produse toxice sau medicamente.
În esență, vărsăturile sunt un mecanism de protecție al organismului, care ajută la eliminarea substanțelor dăunătoare sau a infecțiilor care ar putea să afecteze sistemul digestiv sau alte organe importante.
Este important să reținem că vărsăturile pot fi un semn al unei varietăți de condiții și afecțiuni, de la infecții virale la reacții adverse la medicamente sau alte substanțe. În unele cazuri, vărsăturile pot fi însoțite de alte simptome, cum ar fi febra, diareea sau durerea abdominală, ceea ce poate oferi indicii importante despre cauza subiacentă.
În primele săptămâni de viață, vărsăturile ocazionale nu sunt, în general, motive de îngrijorare semnificativă. Acestea pot fi adesea asociate cu tulburări minore de alimentație, cum ar fi excesul de mâncare sau faptul că bebelușul a fost hrănit forțat.
Cu toate acestea, dacă vărsăturile sunt foarte puternice sau se repetă frecvent, ar putea fi un semn că ceva nu este în regulă și ar trebui să consultați medicul pediatru pentru evaluare și sfaturi suplimentare. Vărsăturile intense sau recurente pot indica o varietate de probleme, cum ar fi o infecție, o reacție adversă la alimente sau la medicamente, sau chiar o afecțiune mai serioasă, cum ar fi o obstrucție intestinală sau o infecție a sistemului digestiv.
Prin urmare, în cazul în care vărsăturile copilului sunt preocupante sau persistente, este întotdeauna mai bine să fiți prudenți și să căutați sfatul unui profesionist în domeniul sănătății pentru o evaluare adecvată și pentru a stabili un plan de acțiune corespunzător. Siguranța și sănătatea micuțului dumneavoastră sunt prioritare, iar consultarea unui medic poate oferi liniștea necesară și îndrumarea corectă în această privință.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil