Legătura dintre mame și copii este una dintre cele mai puternice care există. Totuși, de-a lungul timpului, această relație trece prin diverse etape, așa că dacă nu este actualizată și gestionată adecvat, cu o bună doză de flexibilitate care să permită reînnoirea rolurilor, poate genera o anumită doză de conflict care ajunge să genereze o distanță emoțională.
În 2016, cercetătorii de la Universitatea din California și Universitatea Stanford au descoperit că relația mamă-fiică avea caracteristici distinctive care nu erau evidente în alte legături de familie.
Cercetătorii au descoperit că volumul materiei cenușii a fost destul de asemănător la mame și fiice în unele zone legate de emoții, precum și de morfologia „creierului emoțional”.
Altfel spus, circuitele emoționale ale fiicelor seamănă mult cu cele ale mamelor lor.
Dar această asemănare nu este o garanție a sincronizării în relație. Sau cel puțin nu întotdeauna. De fapt, aceste asemănări pot fi motivul pentru care relația dintre mame și fiice este una dintre cele mai complexe, dificil și delicate de gestionat.
Nu este o coincidență că mulți adulți sunt capabili să rezolve conflictele cu ceilalți în mod asertiv, dar nu au instrumentele psihologice pentru a face față dezacordurilor cu mamele lor.
Una dintre cheile conflictului în relația dintre mamă și fiică constă tocmai în acele asemănări emoționale. Prin acest mecanism atribuim altei persoane sentimente, dorințe, impulsuri sau credințe pe care nu le recunoaștem ca fiind ale noastre, deoarece acceptarea lor ar altera imaginea pe care o avem despre noi înșine.
Când percepem aceste conținuturi proiectate în comportamentul mamei noastre, reacționăm. Acea reacție nu este rațională, ci vine din adâncurile inconștientului nostru. Drept urmare, ne putem simți incomod sau supărați și îi reproșăm comportamente, idei sau emoții care de fapt ne aparțin și nouă, dar nu vrem să le acceptăm.
În acest caz, mamele noastre pot acționa ca o oglindă, oferindu-ne o reflectare în care nu vrem să ne recunoaștem. Acest lucru generează o reacție intensă de respingere, care nu este chiar față de cealaltă persoană, ci față de conținutul psihologic care nu ne place.
Relația dintre mamă și fiică nu ar trebui să stagneze, ci ar trebui actualizată pentru a se adapta la diferitele etape ale vieții și la nevoile în schimbare ale fiecăreia.
Înfruntarea realității relației poate fi dificilă, dar nu mai puțin necesară. Legătura poate să nu fie tot ceea ce mama sau fiica a sperat sau a visat, așa că ajustarea așteptărilor este esențială.
La urma urmei, conflictele apar de obicei atunci când unul sau celălalt nu îndeplinește ceea ce se așteaptă de la el.
În acest caz, cel mai bine este să abordăm relația așa cum am face-o cu orice altă legătură adultă, ceea ce înseamnă să acceptăm mai degajat „limitările” sau felul de a fi ale celeilalte persoane.
Este vorba de a-l accepta pe celălalt așa cum este, fără să ne așteptăm să fie perfect sau să se potrivească cu modelul nostru. Acest lucru ne scutește de a lua lucrurile atât de personal și poate îmbunătăți foarte mult relația.
Cu toții trebuie să acceptăm ceea ce am primit de la părinții noștri: bine și rău, dulce și amar. În același timp, părinții trebuie să accepte decalajul dintre ceea ce sunt copiii lor și ceea ce și-ar dori ei să fie. Respingerea, lupta sau dorința ca lucrurile să fie diferite au tendința de a ne slăbi, în timp ce acceptarea ne vindecă.
Este un pas eliberator care ne deschide spre viață și, departe de a înrăutăți legătura, o întărește. Acum de la o atitudine mai matură, flexibilă și conciliantă în care fiecare are loc să își redefinească rolurile și așteptările, simțindu-se mai în largul lor în acea relație minunată dintre părinți și copii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil