Ați fost vreodată conștienți că mediul în care vă dezvoltați împreună cu familia are capacitatea de a influența starea voastră de sănătate mentală? În cele ce urmează, vă vom prezenta cinci aspecte intrigante pe care ar fi bine să le luați în considerare.
Ortega y Gasset, ilustrul gânditor și filosof spaniol, a rămas în istorie cu afirmația sa sugestivă: „Sunt ceea ce sunt datorită circumstanțelor și mediului în care mă aflu.” Prin aceste cuvinte, el subliniază faptul că nicio persoană nu există într-un vid social. Împrejurările și indivizii din sfera sa de interacțiune îl modelează și îl influențează pe parcursul dezvoltării sale.
În această optică, rolul familiei în echilibrul sănătății mintale este de o importanță crucială. Astăzi, conceptul de familie - adaptat diverselor forme pe care le poate îmbrăca - reprezintă una dintre structurile sociale dominante, având un impact semnificativ asupra parcursului și destinului fiecărui membru. Acest impact poate oscila între repercusiuni pozitive și potențiale dezavantaje.
În rândurile următoare, veți descoperi modul în care structura de bază a familiei voastre poate emana o influență puternică asupra stării de sănătate mentală și veți găsi sugestii pentru a răspunde în mod adecvat acestei influențe, conform specialiștilor.
Nu e un secret: calitatea mediului în care cresc copiii își lasă amprenta asupra evoluției lor mentale și stării de bine. Copilul expus la un mediu stimulant, un veritabil teren de explorare al lumii, își dezvoltă creierul într-un mod amplu, îmbinând diverse conexiuni neuronale.
Impactul acestui proces este vizibil atât în plan cognitiv, cât și emoțional, cu ecouri pozitive care se reflectă în creșterea încrederii în sine, dezvoltarea autonomiei, capacitatea sporită de concentrare și multe altele. Parcursul său în dezvoltarea abilităților sociale este, de asemenea, sculptat de mediul în care evoluează, conform unei cercetări recente din revista „People”.
Diferențele sunt mari între copiii ce au șansa să experimenteze variate texturi, arome și mirosuri, să-și clădească propriul mic univers și să-și exerseze abilitățile fizice, și cei care nu au astfel de oportunități. Imaginea devine clară: un copil ce se scufundă într-o rutină lipsită de stimulente este împins într-un simplu ritual între ecranul telefonului mobil și lumina televizorului.
Aici intervine un avertisment prețios cu privire la influența determinantă a contextului socio-economic. O realitate crudă se conturează în familiile în care timpul petrecut alături de copii este îngrădit de nevoia de a munci asiduu sau de lipsa resurselor pentru activități recreative. Este o alegere dificilă în care costurile sacrificiului material pentru a asigura un trai decent se împart cu limitările în a oferi timpul și atenția cuvenite celor mici.
Puterea legăturilor dintre membrii familiei nu trebuie subestimată, având un impact major asupra stării de sănătate mentală. Intrăm într-un teritoriu în care stilurile de parenting și dinamica relațională sculptează profilul psihologic al individului, dând naștere la tipare de atașament variate.
Cu ochii pe atitudinile și metodele educaționale, intrăm în lumea complexă a stilurilor parentale și a modului în care ele interacționează cu construirea atașamentului. Imaginea devine clară când ne gândim la un stil parental democratic, în care echilibrul și încrederea predomină. Prin acest canal, atașamentul ce se formează permite copilului să înflorească autonom și să se descopere pe sine. Un astfel de mediu induce senzația de securitate, protecție și recunoaștere.
Pe de altă parte, ne putem întâlni cu un stil extrem opus: stilurile parentale autoritare, rigide, în care regulile sunt înfruntate de copii într-o atmosferă de constrângere. Aici, legăturile se conturează pe fundalul fricii și uneori chiar al abuzului de putere. Rezultatele sunt palpabile, generând individul fricos, ce își asumă regulile impuse. Într-un astfel de cadru, explorarea și creativitatea sunt tăiate din rădăcină. Iar pe măsură ce cresc, acești copii pot purta mai departe legături autoritare sau pot cădea în relații de dependență și subordonare în viața de adult.
Puzzle-ul relațional își dezvăluie piesele esențiale, ilustrând cum legăturile din primii ani îi conturează pe cei din ulterior.
Modalitatea în care membrii unei familii interacționează prin comunicare poate avea un rol semnificativ în a fi un scut protector sau o sursă de risc pentru sănătatea lor mentală. Din lumea teoriilor despre comunicare, cu renumitul Watzlawick și alți gânditori în frunte, emerge ideea că interacțiunile care sunt clare, consecvente în timp și care reiterează prezența celuilalt sunt benefice pentru cei implicați.
În momentul în care comunicarea este toxică sau ambiguă, se poate transforma într-un element destabilizator. Este acel tip de dialog care se manifestă prin ironii subtile sau sarcasm, în care se ascunde înțelesul real. Aici intervine paradoxul și capcanele cu dublu înțeles.
De pildă, o frază aparent liberă, precum „fă ce vrei”, poate să ascundă subtil „aș prefera să faci ce doresc eu”. Dacă un membru al familiei nu se supune acestui înțeles subînțeles, poate deschide calea către conflicte sau, în unele cazuri, explozii de furie.
Nicio familie nu scapă de provocările vieții. Totuși, cum își propune să le abordeze face diferența în buna-stare a celor ce o alcătuiesc. Atunci când obstacolele sunt evitate, timpul dovedește că ele se transformă în bombe cu ceas, așteptând momentul în care vor exploda în toată complexitatea lor.
Pe parcursul drumului, întâlnim și probleme care pot fi „rezolvate” cu resurse financiare. În acest context, părinții ce își recunosc lipsa timpului petrecut alături de copii pot încerca să compenseze această neajunsă prin satisfacerea cerințelor materiale. Aici se deschide o poartă către o altă fațetă a abordării.
Cu toate acestea, în lumina unei noi realități, intrăm în sfera modului în care o familie se confruntă cu un alt tip de problemă, una de natură mentală. Percepția și atitudinea familiei față de sănătatea mintală devin cruciale când solicită ajutor. Dacă rădăcinile familiei sunt într-un teritoriu conservator, unde subiectul sănătății mintale este învăluit în tabu, gura se închide strâns, iar problema are șansa să crească în adâncime și complexitate în timp.
Atunci când o problemă de sănătate lovește în inima familiei, compasiunea și preocuparea pentru acel membru se impun firesc. Astfel, cotidianul se adaptează pentru a se desfășura în jurul nevoilor sale, cu reguli și ritualuri remodelate pentru a oferi sprijin necesar.
Dar când situația devine cronică, există riscul ca restul familiei să se piardă în adâncul acestei preocupări. Acesta este momentul când poate apărea fenomenul de parentificare sau responsabilitate excesivă în cazul copiilor. Într-o răsturnare de roluri, ei preiau funcțiuni parentale la o vârstă în care ar trebui să se bucure de inocență. Un soi de „înaintarea în vârstă prematură”.
Dar și cealaltă față a monedei devine vizibilă - copiii care, lăsați fără acoperirea necesară, dezvoltă simptome sau comportamente perturbatoare ca modalitate de a-și exprima stresul și anxietatea. În această vâltoare, se impune o susținere holistă și participarea activă a întregii familii, pentru a preveni o încărcare excesivă a unora și uitarea celorlalți.
Rolul de a îngriji poate aduce o satisfacție profundă, dar aduce cu sine și tensiuni și epuizare. Însă, într-un mediu disfuncțional, lipsa unei rețele de sprijin poate să aibă consecințe devastatoare asupra sănătății îngrijitorului în timp.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil