România declară 2025 „Anul Național al Copilului”! Ce înseamnă asta pentru educația și protecția celor mici

Data publicării:
România declară 2025 „Anul Național al Copilului”! Ce înseamnă asta pentru educația și protecția celor mici / FOTO: freepik.com @nagaets
România declară 2025 „Anul Național al Copilului”! Ce înseamnă asta pentru educația și protecția celor mici / FOTO: freepik.com @nagaets

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care declară anul 2025 drept „Anul Național al Copilului” în România. 



Această inițiativă aduce în prim-plan necesitatea de a sprijini dezvoltarea copiilor și asigurarea unui mediu propice educației, culturii și protecției lor. Dar ce presupune această măsură pentru autorități și comunitate?

„Se instituie anul 2025 ca Anul Naţional al Copilului. Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot organiza sau sprijini logistic şi material manifestări dedicate dezvoltării sociale, educaţionale, culturale şi civice ale copiilor.

Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor, în limita alocărilor bugetare aprobate”, se arată în Lege, conform Agerpres.

Citește și Ce activități îi fac pe copii mai deștepți? Răspunsul cercetătorilor care au studiat creierul a sute de micuți

Investiții cu impact direct pentru copii

Pe parcursul anului 2025, Guvernul și autoritățile locale vor acorda prioritate investițiilor în infrastructură și proiectelor care au ca beneficiari direcți copiii, respectând alocările bugetare stabilite.

Acest efort vizează crearea de spații și servicii menite să susțină dezvoltarea armonioasă a celor mici.

SURSA FOTO: freepik.com @oksix

Proiecte nonprofit cu componentă obligatorie pentru copii

Legea introduce și o cerință pentru proiectele nonprofit finanțate prin fonduri publice conform Legii nr. 350/2005: toate concursurile de proiecte organizate de autoritățile locale vor trebui să includă o secțiune dedicată copiilor.

Această componentă va sprijini accesul la educație, activități culturale, sportive și recreative, precum și promovarea drepturilor copiilor.

Inițiative pentru copiii din medii vulnerabile

Prioritatea va fi acordată proiectelor care sprijină copiii din medii vulnerabile, asigurându-se că toate activitățile oferă acces echitabil și nediscriminatoriu la resurse.

Scopul este de a construi un viitor mai bun pentru fiecare copil, indiferent de mediul din care provine, prin inițiative care încurajează dezvoltarea echilibrată și incluziunea socială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Loredana Iriciuc | Categorie: Social





pixel