România joacă un rol important pe scena internațională a patrimoniului cultural și natural, fiind activ implicată în inițiativele UNESCO, alături de alte 193 de țări membre.
Deși țara noastră se află pe locul 30 în topul înscrierilor, Madlen Șerban subliniază importanța nu doar a participării, ci și a menținerii unui loc de valoare în această competiție globală.
Este un drum provocator, în care este mult mai ușor să ajungi în vârf decât să îți păstrezi poziția sau să demonstrezi în mod constant că acea calitate inițială se menține.
Sursa foto: freepik.com@frimufilms
„Sunt 194 de state membre ale UNESCO-ului, iar UNESCoul are o conferință generală, un birou executiv și, de asemenea, un secretariat.
Trebuie să ținem cont de faptul ca există anumite recomandări la care România a participat la revizuirea lor, mă refer la educația pentru dezvoltare durabilă, la educația pentru pace, etică inteligenței artificiale și rolul inteligenței artificiale în educație.
Trebuie să vă spun că din 194 de țări, România e pe locul 30, prin numărul de înscrieri.
Putem sta și mai bine dacă știm să ne prezervăm locul acesta în bune condiții și de calitate. Deci, aspectele pot fi diferite.
E foarte ușor să intri, e mai greu să ieși sau să te menții la nivelul la care ai ajuns.
E ușor să ajungi pe locul I, mai greu este să demonstrezi că această calitate o păstrezi. Este mai degrabă un apel, ceea ce spun acum, decât să spun că am dovezi că nu am fi capabili", a spus Madlen Șerban.
„Există mai multe feluri de patrimoniu: în 1972 vorbeam despre patrimoniu cultural împreună cu patrimoniul natural, când vorbim despre patrimoniul cultural vorbim despre cel construit și patrimoniu care înseamnă tradiție.
Există, în afara acestor trei tipuri de patrimoniu pe care le cunoaștem foarte bine, patrimoniul documentar, este acela care permite înscrierea în programul mondial Memoria lumii.
Avem depuneri, așteptăm să fim prezenți și pe această listă”, explicat Madlen Șerban, în cadrul emisiunii de la DC Edu.
Potrivit acesteia, România a înregistrat cereri pentru a fi inclusă pe această listă, iar Codex Aureus reprezintă un exemplu semnificativ în acest sens.
„Dacă vorbesc despre patrimoniul natural, Delta Dunării, vă rog să o vizitați, nu uitați de Munții Rodnei.
Dacă vorbim despre patrimoniul cultural, anul acesta, ni s-a întâmplat Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu, care înseamnă Constantin Brâncuși în toată frumusețea lui, dar, dacă tot vorbim despre UNESCO și femei, Asociația Femeilor Gorjene și doamna Tătărăscu sunt cele care au fost la originea acestui concept și a finanțării activității care s-a întâmplat
Bisericile de lemn din Maramureș, bisericile pictate din Bucovina, vorbim de satele cu biserici fortificate de-a lungul munților, vorbim despre Mănăstirea Horezu, despre cetățile dacice, să nu uităm Sarmizegetusa”, a mai spus aceasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.