Cu doar o săptămână înainte de începerea noului an școlar, România se confruntă cu o acută lipsă de profesori. Multe școli sunt nevoite să apeleze din nou la dascăli pensionari, întrucât nu au existat un număr suficient de tineri care să promoveze examenul de Titularizare. În aceste ultime zile, suplinitorii care susțin examenele se pregătesc să intre în sălile de clasă.
În județul Dolj, situația este alarmantă: 170 de unități de învățământ au raportat un total de 730 de posturi vacante în diverse discipline, informează Știrile PRO TV. Cu toate acestea, doar 140 de candidați s-au înscris la concursul pentru ocuparea acestor posturi. La disciplinele tehnice, doar 18 candidați au aplicat pentru 70 de locuri disponibile, iar la arte, doar 12 persoane pentru 29 de posturi.
„Din păcate, nici după această etapă de mobilitate nu vom reuși să ocupăm”, spune Irina Broscaru, Inspector Școlar Adjunct la ISJ Dolj, conform sursei citate.
Discipline precum fizica, informatica și tehnologiile tehnice se numără printre cele pentru care se găsesc cel mai greu profesori, motiv pentru care, în Dolj, se ia în considerare introducerea orelor suplimentare.
Județul Brașov se confruntă și el cu o nevoie similară de dascăli. La examenul pentru suplinitori, au participat 400 de candidați, majoritatea tineri, însă aproape jumătate dintre aceștia provin din domenii complet diferite, cum ar fi ingineria, finanțele, turismul sau comerțul. Cu toate acestea, catedrele de fizică, chimie și matematică rămân în continuare neocupate.
Bianca Bâzu, o candidată, a afirmat: „Nu mă atrag salariile, dar în învățământ cred că ar fi mai bine.”
La Iași, situația nu este diferită, mulți candidați fiind neexperimentați în învățământ. Un exemplu este un bărbat care, deși fără experiență în predare, dorește să devină profesor de educație fizică pentru stabilitatea locului de muncă.
După patru ore de examinare, mulți dintre cei care au participat la concurs sunt sceptici în privința obținerii unei note bune. Totuși, Ministerul Educației a anunțat că abia după 4 septembrie va fi clar câte posturi vor rămâne neocupate, chiar înainte de startul anului școlar, programat pentru 9 septembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.