În ultima ediție a emisiunii Părinți Prezenți a fost abordat un subiect de mare interes pentru părinți: diversificarea alimentației la bebeluși.
Moderatoarea Loredana Iriciuc, redactor-șef ParintisiPitici.ro, a deschis emisiunea cu o întrebare comună în rândul părinților: „Ce ne trebuie mai exact pentru diversificare? Scaun, blender, tacâmuri de plastic sau nu. Eu știu că aveam bucătăria plină de lucruri inutile, că vedeam reclame și ziceam, din aia îmi trebuie și mie, dar copilul mânca la mine în brațe și doar cu o singură linguriță albastră, aia era preferata lui”.
În acest context, dr. Ioana Stavrositu, medic specialist endocrinologie și medic expert nutriționist, a oferit câteva sfaturi esențiale: „În principiu, ne trebuie mai puține decât ne așteptăm. Cumpărăm foarte multe, este piața foarte ofertantă și atunci tindem să luăm cât mai multe. Sunt frumos colorate, sunt drăguțe. De cele mai multe ori sunt necesare mai mult nouă vizual decât copilului în sine”.
Dr. Stavrositu a subliniat importanța scaunului de masă.
„Practic, la început de diversificare, foarte important este scaunul, cel în care plasăm copilul în momentul mesei. E important totuși să se ia masa în scaun! Nu în brațe, nu în mișcare, nu în mașină, nu distrăgând-i atenția, pentru că riscul de înec crește semnificativ în momentul în care este distrasă atenția sau ne aflăm în mișcare”, a spus dr. Ioana Stavrositu la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.
Medicul expert nutriționist a detaliat criteriile unui scaun de masă adecvat: „Deci, scaunul este primul pe care ar trebui să-l bifăm! Este importantă o poziție de 90° între trunchi și pelvis și, de asemenea, între genunchi și glezne, cu suport pentru partea de labă a piciorului, care să susțină copilașul într-o poziție dreaptă. Deci, este important să fie ajustabil acest scaun și să fie o ajustare care chiar să și ajungă la piciorușele lui, pentru că sunt foarte multe scaune care au ajustări, dar, din păcate, nu prea ajung nici la nivelul minim la piciorușe”.
SURSA FOTO: freepik.com @nastyaofly
Dr. Stavrositu a subliniat și necesitatea unor obiecte simple și practice pentru a facilita introducerea hranei solide: „Ne trebuie un bol, cel mai probabil, în care să oferim alimentele pasate. Indiferent dacă începem pe o variantă clasică, în care vom oferi doar pasat, sau într-o variantă mixtă, în care poate de la început oferim atât pasat cât și bucățele, sigur o să avem nevoie și de un bol pentru anumite alimente care au o structură pasată. Cum, de exemplu, este piureul de cartofi sau mămăliguța cu brânză și smântână”.
În plus față de bol, dr. Stavrositu a recomandat și o farfuriuță simplă pentru celelalte preparate care nu necesită pasare.
„Vom mai avea nevoie și de o farfuriuță în care să punem celelalte alimente sau preparate care poate nu au structură pasată. Farfuriuța aceasta, recomand să nu fie compartimentată. Știu că arată frumos, vedem pozele acelea de plating peste tot, pe toate conturile, arată bine, dar totuși e important ca micuțul să vadă că alimentele se ating între ele”, a mai punctat dr. Ioana Stavrositu.
Experta a adăugat un aspect esențial în educația nutrițională a copiilor: „Asta pentru a nu ajunge unul dintre acei copilași cu care cu siguranță ne-am întâlnit vreodată: `nu mănânc carnea, că s-a atins de morcov` și `nu mănânc morcovul, că s-a atins de salată` și tot așa. E bine să știe că există împreună în aceeași farfurie”.
SURSA FOTO: freepik.com @user32883319
„Mai avem nevoie de o cană. În principiu, cea mai acceptată de către copilași imediat după începerea diversificării, când practic începem și oferirea de apă, este cana cu cioc. Însă, poate fi la fel de potrivită și o cană cu pai sau poate chiar o căniță mică, simplă”, a mai adăugat medicul.
Referitor la materialele ideale pentru boluri, farfurii și tacâmuri, dr. Stavrositu a subliniat: „Ideal ar fi de silicon. Asta pentru că este ușor de spălat, de curățat, se poate și steriliza. Potrivite ar fi chiar și cele de bambus. Probabil că undeva mai la coada listei, în momentul actual, sunt cele de plastic sau, dacă sunt de plastic, să ne asigurăm că sunt fără PPA”.
În continuare, dr. Stavrositu a menționat și necesitatea unor lingurițe mici, adaptate vârstei mici a copilului: „În principiu, ne-ar trebui niște lingurițe mici cu care să se poată descurca singur și copilașul. Există lingurițe speciale, adaptate vârstei mici, între 6-8-10 luni, unele dintre ele chiar cu un șanț așa în mijlocul lor, în care se poate introduce mâncarea ușor și cu care se pot descurca foarte facil”.
Într-o notă de final, dr. Stavrositu a concluzionat cu o remarcă plină de înțelepciune: „Și cam asta, s-a terminat repede, nu-i așa?”
Începerea diversificării alimentației poate părea o provocare, dar cu echipamentul potrivit și abordarea corectă, părinții pot face această tranziție în mod eficient și sigur pentru micuții lor.
URMĂRIȚI EMISIUNEA INTEGRAL:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.