Fiecare părinte aspiră la a-și vedea copilul crescut disciplinat, dar deseori se găsesc în situații în care sunt nevoiți să facă mici concesii („poți să mănânci acele cereale dacă nu vrei altceva”) sau să ofere recompense fără relevanță („primești o prăjitură dacă mănânci toate legumele”) pentru a menține lucrurile sub control. Aceste gesturi aparent inofensive pot conduce, în timp, la o pierdere a disciplinei în comportamentul copilului.
„Orice părinte își dorește ce este mai bun pentru propriul său copil și se străduiește să îi consolideze încrederea în sine, însă când cei mici devin sfidători, se opun cerințelor noastre sau ne ignoră, nu este neobișnuit ca frustrarea să ne copleșească”, explică Nancy Samalin, un expert în educația părinților și autor al volumului „Dragoste fără răsfăț și alte 100 de sfaturi de aur pentru a crește copii minunați”. „Fără să ne dăm seama, putem cădea în capcana neglijării disciplinare și a omiterii stabilirii limitelor”.
Samalin oferă șapte semne ale unui copil nedisciplinat și tehnicile ei de disciplină pozitive pentru a-i încuraja pe copii să asculte și să coopereze. Sunt alternative concrete (și eficiente) la amenințare, mituire, țipăt, pedepsire, comandă, atac, implorare, ceartă sau critică - așa că toată lumea câștigă!
Orientându-ne către o abordare eficientă, putem utiliza indicii verbale pentru a transmite copilului nostru faptul că situația nu are legătură cu ei înșiși, cu noi sau cu oricine altcineva. Prin intermediul unor declarații impersonale, reușim să transformăm disciplina într-un proces practic și să transformăm propriile noastre așteptări ca părinți în ceva obiectiv și rațional. Cu alte cuvinte, ne concentrăm pe fapte concrete și logice.
De exemplu, în loc să spunem „Tu trebuie să pui cărțile la locul lor”, putem adopta o abordare neutră și spune „Cărțile sunt potrivite pentru raft”. În loc să facem observații personale legate de copil, încurajăm copilul să respecte regulile și să ia decizii bazate pe raționamentul practic. Ne concentrăm pe acțiuni specifice și directive clare: „haina trebuie așezată în dulap, nu pe podea”, „vasele se pun în mașina de spălat vase”, sau „este momentul pentru baie”.
Această tehnică ne permite să depășim obstacolul „sentimentului de drept” și să înlocuim acest comportament cu o abordare bazată pe reguli și raționament. Prin promovarea unei comunicări non-personale și prin ghidarea copilului spre acțiuni concrete, construim o cale mai solidă către disciplină și responsabilitate.
Pentru a depăși această provocare, există o abordare ingenioasă ce poate fi adoptată - înlocuind caracterul dur al cuvântului „nu” cu alte formulări concise. În loc să exprimi ceea ce nu dorești într-un singur cuvânt, concentrează-te asupra a ceea ce dorești și exprimă acest lucru într-o singură sintagmă verbală, după cum ne sugerează Nancy Samalin, specialist în educația părinților.
În această manieră, îl poți aborda pe micuțul tău cu expresii precum „Tudor, geaca!” sau „Sofia, dinții!”. Această strategie dovedește a fi mult mai eficientă decât formulările precum „cât de des trebuie să-ți spun să...” sau „de ce nu asculți atunci când îți vorbesc?”.
Prin orientarea către aspectul afirmativ și prin focalizarea pe ceea ce se dorește să fie realizat, se reduce tensiunea și se construiește o comunicare mai productivă între părinte și copil. Această tehnică practică ajută la evitarea confruntărilor și la stimularea unei ascultări mai atente și mai cooperante din partea copilului, conducând astfel la un mediu mai armonios în relația dintre părinte și copil.
SURSA FOTO: freepik.com @prostooleh
Pentru a aborda această problemă, există o metodă eficace: să subliniezi și să recompensezi acțiunile și atitudinile pozitive ale copilului. Nancy Samalin, expert în educația părinților, ne îndeamnă să fim atenți la fiecare moment în care copilul manifestă bunătate, empatie sau îmbunătățiri și să le evidențiem printr-un cuvânt de recunoaștere.
De exemplu, atunci când fratele mai mare o ajută pe sora mai mică să-și strângă jucăriile, poți spune: „mulțumesc, am observat cât de atent și de grijuliu ai fost cu surioara ta”. Sau când copilul rezolvă cu abilitate o problemă la temele pentru acasă, poți remarca: „sunt impresionat de modul în care ai găsit o soluție pentru tema ta”.
Aceste mici cuvinte de apreciere au o putere semnificativă. Ele încurajează și consolidează comportamentele pozitive și valorile precum bunătatea, empatia și compasiunea în personalitatea copilului. Recunoașterea acestor eforturi contribuie la construirea unei încrederi în sine sănătoase și la formarea unor legături profunde între părinte și copil. O astfel de abordare pozitivă ajută la dezvoltarea unei conduite mai pozitive și a unei atitudini mai empatici și mai responsabile în viața copilului.
În fața acestei probleme, se conturează o abordare eficientă: să facem clar impactul pe care faptele copilului îl au asupra stării emoționale a celorlalți. Prin aducerea în discuție a sentimentelor altor persoane și oferirea unei perspective alternative, îl ajutăm să înțeleagă consecințele acțiunilor sale fără a îndrepta critici directe asupra personalității sale. Nancy Samalin subliniază importanța de a comunica propriile noastre sentimente, dar într-un mod care nu atacă copilul sau nu îi subliniază toate greșelile.
Atunci când constați lipsa de empatie în comportamentul copilului, îi poți sugera să reflecteze asupra sentimentelor pe care le-ar putea avea ceilalți în situația respectivă. Poți spune, de exemplu: „gândește-te cum s-ar simți colegul tău dacă ai fi făcut asta?” sau „încearcă să te pui în locul surorii tale și să vezi cum te-ai simți în situația ei.”
Această abordare ajută la dezvoltarea înțelegerii și a empatiei, fără a ataca în mod negativ copilul. Prin adresarea directă a impactului acțiunilor sale și prin încurajarea lui să privească situația din perspectiva celorlalți, se creează oportunitatea de a învăța și a dezvolta conștiința și responsabilitatea pentru propriile fapte.
În fața acestui aspect, se conturează o metodă eficientă: încurajarea copilului să vadă perspectiva ta și să înțeleagă că situația nu este centrată doar pe el. Nancy Samalin ne îndeamnă să adoptăm o comunicare axată pe propria noastră experiență, evitând formulări care să îi atace pe copii.
Atunci când te confrunți cu furie sau frustrare față de comportamentul copilului, este mai eficient să folosești declarații de tip „eu” în loc de „tu”. De exemplu, în loc să spui „ești rău că ai făcut asta”, poți opta pentru „sunt supărat pentru că s-a întâmplat asta”. Alte exemple de abordare ar putea fi: „nu voi accepta un ton de vorbire ca acesta”, „mă simt frustrat când văd camera în așa dezordine”, sau „plec puțin din cameră pentru a-mi regăsi liniștea”.
În fața acestei probleme comune, există o abordare pragmatică ce poate fi adoptată pentru a promova asumarea responsabilității. În loc să-l acuzi pe copil, este esențial să îl înveți să își asume răspunderea pentru alegerile pe care le face, indiferent că sunt pozitive sau negative. Aceasta nu doar încurajează o creștere în înțelegerea consecințelor, ci și în dezvoltarea maturității.
O metodă simplă și eficientă este să recurgi la comunicarea scrisă. „Scrieți o notă sau creați un semn pentru copilul dumneavoastră”, ne sugerează Nancy Samalin, expert în educația părinților. „Copiii sunt întotdeauna receptivi la note și chiar pot răspunde în scris!”
De exemplu, puteți încerca următorul exemplu de notă: „Dragă copilule, dorim să îți reamintim câteva lucruri. Înainte de a te bucura de timpul petrecut în fața televizorului, te rugăm să aduci hainele curate în dulap, să ai îți strângi farfuria, să hrănești și să plimbi câinele. Apreciem ajutorul tău. Cu drag, mama și tata.”
Citește și Să-i spui copilului tău că este foarte inteligent NU este o idee bună! Dovedit științific!
În fața acestei probleme specifice, apare o strategie ingenioasă pentru a menține echilibrul între dorința copilului de control și nevoia de a menține ordinea. Nancy Samalin, expert în educația părinților, ne sugerează că oferirea oportunităților de a alege poate fi de mare ajutor în această situație.
Dacă copilul dă semne că luptă pentru control, oferindu-i mici oportunități de a decide poate contribui la restabilirea unei echilibrări sănătoase. Îl poți întreba, de exemplu, dacă preferă pâine prăjită sau o chiflă pentru micul dejun. Îi poți lăsa să aleagă între a citi o poveste sau a se juca în timpul liber. Dacă rutina băii este o provocare, îl poți lăsa să decidă dacă dorește duș sau baie.
Aceasta nu doar îi oferă copilului o senzație de control într-o manieră limitată, dar îți permite și ție să păstrezi un grad de control asupra situației generale. Totodată, această abordare promovează comunicarea și implicarea copilului în procesul decizional, ajutând la îmbunătățirea cooperării și la reducerea situațiilor tensionate. Este un mod subtil și eficient de a menține armonia în cadrul familiei, asigurându-te că toți au un cuvânt de spus în luarea deciziilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil