Sfaturile de parenting din anii '80 reflectă valorile și cunoștințele din acea perioadă, însă multe aspecte ale îngrijirii și educării copiilor au evoluat de atunci mare parte în bine - sau cel puțin așa credem. Haideți să descoperim care erau sfaturile de parenting din ”epoca de aur”.
Trăim într-o epocă ce se vrea a fi modernă, civilizată și democratică în care suntem dominați de tehnologie din ce în ce mai sofisticată, de zeci și sute de cercetările psihologice și sociale, și în care schimbările culturale au influențat profund modul în care părinții de azi își cresc copiii.
Cum am reușit mare parte dintre noi să ”supraviețuim” anilor din epoca de dinainte de democrație în care mergeam singuri la grădiniță sau la școală, în care generații întregi învățam de pe aceeași carte fără zeci de caiete suplimentare, în care ne jucam până seara târziu cu cheia la gât pe străzile ”periculoase” ale cartierului nostru?
Dacă facem referire la disciplina de atunci și o comparăm cu cea de astăzi: în anii '80, pedeapsa fizică era o metodă de disciplină destul de comună. Era utilizată chiar și în școală. Mulți părinți considerau că bătaia este necesară pentru a corecta comportamentele neadecvate.
În prezent vorbim de ”disciplină pozitivă”: zeci de studii moderne care arată că pedeapsa fizică poate avea efecte negative asupra dezvoltării emoționale și psihologice a copilului. În prezent, se promovează metode de disciplină pozitivă, care se bazează în primul rând pe comunicare.
În anii '80, copiii aveau mai multă libertate să exploreze singuri. Erau obișnuiți ca aceștia să petreacă ore întregi afară, fără supravegherea strictă a părinților.
Acum avem supraveghere mai strictă. (să nu mai vorbim că unii părinți îi monitorizează pe copii cu ajutorul aplicațiilor de urmărire). Astăzi, părinții sunt mai precauți din cauza creșterii conștientizării pericolelor. Supravegherea constantă și protecția sunt prioritare, dar poate că este necesar un echilibru pentru a permite dezvoltarea independenței.
În anii '80, activitățile extrașcolare erau mai limitate și simplu structurate. Copiii aveau mai puține opțiuni și mai mult timp liber pentru jocuri nestructurate.
Acum copiii sunt bombardați cu diverse activități. În zilele noastre, copiii sunt adesea implicați într-o mulțime de activități extrașcolare, care pot duce la supraîncărcare cât din dorința părinți lor de a scoate ”oameni” din ei, cât din motivul că ”copilul prietenilor faca asta și asta... să-l ducem și pe al nostru să nu fie mai prejos”.
Foto: Captură video Youtube TVR
Tehnologia era aproape inexistentă în viața de zi cu zi a copiilor. Televizoarele erau printre puținele dispozitive electronice utilizate și timpul petrecut în fața ecranului era limitat.
În rest erau de mare succes revistele pentru copii și bibliotecile erau un loc la modă. Imaginația era hrănită zilnic, iar curiozitatea de a descoperi și asimila noi informații și aptitudini era cultivată în băncile școlii.
Astăzi, tehnologia joacă un rol major în viața copiilor, de la tablete și smartphone-uri la jocuri video și rețele sociale. Părinții trebuie să consulte zeci de sfaturi de parenting să afle cum să gestioneze timpul petrecut în fața ecranului și să încurajeze activitățile fizice și sociale.
În anii '80, conștientizarea legată de nutriție nu era la fel de dezvoltată și poate că nici nu era nevoie dacă ținem cont de faptul că în mare parte puținele produse erau autohtone, produse în România, prin urmare erau destul de ”curate”. Puțin, dar bun și suficient.
În prezent, există o așa-zisă ”conștientizare crescută” asupra importanței unei alimentații ”sănătoase”. Bombardați cu alimente din import, ultra-procesate și pline de aditivi chimici, părinții probabil că fac eforturi supraomenești să își hrănească copilul sănătos. Să ne mai mirăm de mii de cazuri de diabet, obezitate sau cancer pediatric?
Unii ar spune că sfaturile de parenting din anii '80 sunt complet depășite și așa și este, dar nu în toate cazurile aș adăuga. Ar fi ideal să luăm ce e bun din acele vremuri și să adaptăm practicile trecute de parenting la contextul actual, ținând cont de vremurile moderne pe care le trăim și de instrumentele pe care le avem la dispoziție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.