Prima iubire nu se uită niciodată. Nici ca adolescent, nici ca părinte de adolescent! Cum trebuie să reacționeze și să gestioneze părintele această situație? Ce spunem, ce nu spunem, cum suntem alături de copilul nostru atunci când experimentează prima iubire din viața lui?
Prima iubire este emoția copilului sau și a părintelui? Odată este emoția adolescentului care simte pentru prima dată aceste emoții și, apoi a adultului care conștientizează că cel mic a crescut și a ajuns în această etapă a vieții sale.
Ambele emoții pot fi la fel de mari și pot fi trăite cu aceeași intensitate de către ambele părți, doar că în ipostaze diferite. Copilul își urmează cursul normal al vieții, așa cum a făcut fiecare dintre noi.
Însă din rolul de părinte, poate fi uneori dificil să realizezi că ieri asistai la primii pași și la primele cuvinte rostite, iar astăzi copilul tău îți vorbește despre iubire.
Ce putem face este să ne echilibram, să privim realitatea așa cum este ea și... să înțelegem că ”îndrăgostire” este o reacție bio-chimică care produce schimbări importante și de efect în mintea unui adolescent.
Ce se întâmplă cu corpul și mintea noastră când ne îndrăgostim? Ce schimbări biochimice și psihologice stau la baza unei infatuări?
Înainte de a pătrunde în explicația neurobiologică a comportamentului uman legat de faza de îndrăgostire, este esențial să precizăm că în specia umană, îndrăgostirea și dragostea sunt faze diferite legate de nevoi diferite. Sexul și dragostea nu sunt același lucru.
Îndrăgostirea are, din punct de vedere evolutiv și mai strict biochimic, funcția de a apropia doi indivizi pentru a-i conduce la împerechere. Este un mecanism mai ancestral care s-a menținut de-a lungul istoriei omenirii tocmai pentru a garanta continuitatea speciei umane.
Dragostea, pe de altă parte, stă la baza mecanismelor biochimice diferite de îndrăgostire, ea este determinată mai mult de cultură și de învățare decât de natură. Dragostea dintre doi indivizi are funcția de a garanta stabilitate unității familiale necesare îngrijirii copiilor și creșterii acestora.
Expresii precum „să-și piardă capul” ne semnalează o condiție cu adevărat particulară tipică infatuării caracterizată prin euforie, entuziasm, nevoie constantă aproape obsesivă de prezența celuilalt, hiperactivare fiziologică, reducerea sau creșterea apetitului etc.
Foto: Andreea Piacquadio/Pexels
Un rol cheie în procesul de alegere a partenerului îl joacă „feromonii”, mesageri chimici mediați de miros, care sunt secretați de anumite glande situate în spatele urechii, în axilă și în zona genitală. Ne alegem partenerul pe baza mirosului. Mirosurile, ca și gusturile, sunt mediate de partea mai puțin rațională a creierului. Se pare că preferința pentru un „miros” față de altul este determinată de compatibilitatea genetică mai mare sau mai mică dintre doi indivizi.
Când ne îndrăgostim, se activează o serie întreagă de mecanisme psihologice și biochimice care fac ca îndrăgostirea să fie foarte asemănătoare cu dependența de substanțe.
Excitarea fiziologică și sexuală, nevoia constantă și convingătoare pentru ceilalți, accelerarea psihomotorie sunt toate mecanisme tipice care sunt activate atunci când în corpul nostru sunt prezente doze masive de dopamină, norepinefrină și feniletilamină (PEA).
Prezența acestor neurotransmițători, din fericire, nu este de lungă durată și lasă în curând loc unor substanțe mai puțin „incitante” care, însă, garantează stabilitate relației.
Substantele în cauză sunt oxitocina pentru femei și vasopresina pentru bărbați. Acești neurotransmițători reprezintă corelatele biochimice ale stărilor de spirit precum afecțiunea, dăruirea, grija față de ceilalți și sunt activați prin îmbrățișări și mângâieri.
Foto: George Chambers/ Pexels
Este interesant de observat că în cuplurile de îndrăgostiți care trăiesc separat sau au întâlniri intermitente, neurotransmițătorii tipici îndrăgostirii și infatuării (PEA) par să dureze mult mai mult și să lase loc mult mai târziu neurotransmițătorilor tipici „legăturii stabile”.
Un grup de cercetători de la Universitatea din Pisa a publicat în revista „Psychoneuroendocrinology” rezultatele cercetărilor care demonstrează cum, în faza de îndrăgostire, nivelul de testosteron crește la femei și scade la bărbați.
La bărbați, spre deosebire de ceea ce s-ar putea presupune, nivelurile de testosteron sunt scăzute, hormonul masculin care controlează unele comportamente agresive tipic masculine sau impulsuri sexuale.
Acest lucru ar explica „ameliorarea” care apare odată cu îndrăgostirea chiar și la cei mai experimentați oameni. La femei, însă, se întâmplă exact invers, adică crește testosteronul. Acesta este motivul pentru care femeile îndrăgostite ar avea mai mult temperament.
Așa se explică un alt clișeu care susține că bărbații sunt întotdeauna la cheremul voinței femeilor, în special la începutul relației, și din acest motiv iriduiți de prietenii lor.
O altă observație se referă la hormonul stresului, ale cărui niveluri cresc pentru îndrăgostiți, indiferent de sex. Ceea ce înseamnă că începerea unei relații este la fel de stresantă pentru bărbați și femei.
Citește și:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil