Între abordarea intruzivă a „părinților elicopter” și ”relaxarea” părinților neglijenți ar putea exista o cale de mijloc, utilă atât copiilor, cât și părinților lor.
Cherie Gilmour, editorialist american independent, a publicat recent o reflecție despre abordarea parentală ideală, subliniind importanța de a nu fi părinți prea prezenți, precum așa-numiții „părinți elicopter”, dar nici prea absenți sau dezinteresați.
Întregul său discurs pleacă de la ideea: „Vreau ca copiii mei să se plictisească”. Această frază rezumă, de fapt, un concept care merge împotriva curentului cu privire la anxietatea mamelor și taților moderni de a fi mereu implicați în activitățile copiilor, simțindu-se responsabil pentru fiecare secundă pe care copilul o petrece fără ca el să fie ocupat cu ceva.
Poate, sugerează Gilmour, ar fi mai bine să-i ignorăm pe copii, lăsându-i să facă tot posibilul pentru a-și umple viața.
În articolul său, Gilmour vorbește despre cum, uneori, se insinuează în sufletul său o voce interioară care o acuză că nu a dedicat suficient timp copiilor săi. Când se manifestă această remuşcare, femeia se întreabă cum pot să crească şi să înveţe copiii ei dacă nu este prezentă în mod constant.
Poate că se pune prea mult din povara dezvoltării copiilor dvs. pe școli sau pe serviciile de îngrijire a copiilor?
Copiii trebuie să experimenteze singuri lucrurile și, așa cum a sugerat psihologul Darby Saxbe într-un articol recent din New York Times, părinții ar trebui probabil să-și ignore copiii mai des.
Pentru a descrie noul său stil de parenting, editorialistul New York Times a introdus conceptul de subparenting conștient. Este o abordare care se opune parentingului supraprotector și sufocant, cea a așa-numiților „părinți elicopter”, și care se bazează pe împărtășirea experiențelor.
Gilmour a subliniat că în zilele noastre se deschide o anumită dezbatere pe marginea riscurilor supravegherii excesive și a intruzivității, dar încă se vorbește prea puțin despre modul în care părinții ar trebui să acționeze pentru a nu părea nici obsesivi, nici prea indiferenți.
Practic se sugerează să lăsăm copiii să-și construiască propriile experiențe fără a fi „asistați” mereu de către adulți, un pic precum erau culegătorii/vânătorii preistorici, care și-au târât micuții cu ei în trib fără îngrijorarea prea mare a transmiterii lecțiilor de viață: copiii au învățat pur și simplu observând ceea ce au făcut adulții și participând la activitățile lor.
Foto: Freepik@prostoleh
Pentru a urma un model similar nu este nevoie să-ți iei copiii și să-i duci în pădure să caute fructe de pădure, așa cum se întâmpla în neolitic. Doar să nu aglomerați ziua celor mici cu angajamente și activități de făcut (sport, lecție de muzică, curs de franceză etc.), lăsând în sarcina copiilor înșiși să „inventeze” ceva de făcut
Potrivit lui Gilmour, această alegere parentală le poate oferi copiilor o resursă neprețuită pentru creșterea lor: să învețe să tolereze plictiseala. Învățarea acestei lecții presupune dezvoltarea unor abilități importante precum răbdarea, creativitatea și inițiativa, toate elemente prețioase pentru viața de adult.
La urma urmei, spune Gilmour, înainte de smartphone-uri și rețelele sociale, copiii se luptau cu plictiseala jucându-se în grădină, inventând povești și cățărându-se în copaci. Toate lucrurile care în zilele noastre par inutilitate aparținând unui trecut îndepărtat, dar care merită poate să fie redescoperite.
După cum a subliniat chiar Gilmour, „subparentingul conștient” ar aduce numeroase avantaje, nu numai pentru copii, ci și pentru părinți, care sunt adesea stresați de așteptările sociale.
Modelul părintelui perfect, mereu implicat și prezent, este de fapt împovărător și nerealist. Ignorarea copiilor din când în când le permite în schimb să-și dezvolte propriile resurse interne.
În loc să ne concentrăm pe predarea directă, de ce să nu ne limităm la a fi un bun exemplu pentru copii, lăsându-i să ne observe chiar și în aspectele aparent cele mai banale ale vieții de zi cu zi, cum ar fi mersul la cumpărături sau așteptarea la coadă la oficiul poștal. Chiar și aceste ocazii pot ascunde o latură educațională valabilă.
Un alt beneficiu de a lăsa copiii liberi este dezvoltarea creativității lor. Într-o lume din ce în ce mai tehnologică, Gilmour susține că vom avea nevoie de oameni cu minți creative pentru a face față provocărilor viitoare, cum ar fi cele prezentate de inteligența artificială.
Până la urmă, conchide Gilmour, poate că într-o zi copiii noștri ne vor mulțumi că nu am fost mereu acolo și că le-am permis să crească singuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil