Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru instalarea de sistemele de supraveghere video-audio, fără acordul profesorilor sau al părinților.
“Dăm posibilitatea conducerilor unităţilor de învăţământ să instaleze astfel de sisteme de supraveghere audio-video, acolo unde situaţia o impune, în funcţie de nevoile educaţionale, socio-emoţionale, de asigurarea siguranţei în mediul şcolar pentru elevi şi cadre didactice”, a declarat pentru AGERPRES, secretarul de stat în Ministerul Educatiei, Florian Lixandru.
Sindicatele din educaţie nu susţin, însă introducerea acestei măsuri, fără acordul părinţilor şi al angajaţilor din sistemul de învăţământ.
“Spaţiul educaţional trebuie să fie unul al creaţiei, al bunei înţelegeri, iar această supraveghere audio-video nu este altceva decât un factor de stres în plus pentru participanţii la actul educaţional.
Colegii noştri din teritoriu ne-au transmis că în condiţiile în care nu li se va cere acordul vor apela la justiţie”, spune vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, George Purcaru.
Reprezentanţii părinţilor susţin că astfel de sisteme de supraveghere sunt benefice pentru a reduce violenţa în unităţile de învăţământ, dar solicită Ministerului Educaţiei un cadru legal, care nu poate fi atacat în instanţă.
“Atenţie! Dacă vom implementa aceste sisteme de supraveghere audio-video şi nu vor urma sancţiunile, iar nu vom face nimic. Trebuie să cântărim cu aceeaşi unitate de măsură drepturile şi obligaţiile”, a declarat pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, Iulian Cristache.
"Este necesar ca Ministerul Educaţiei să dea voie şcolilor să adapteze nişte măsuri la realităţile lor. Ca să rezolvi o problemă, trebuie să umbli un pic la cauză şi atunci se vor vedea şi efecte", susţine directorul Colegiului Naţional "Gheorghe Lazăr", Ionela Neagoe.
Într-un răspuns oficial acordat AGERPRES, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, susţine că măsura nu poate fi introdusă, fără acordul profesorilor şi al părinţilor:
“Prevederile propuse prin care se instituie posibilitatea unităților de învățământ preuniversitar de a instala sisteme de monitorizare audio-video pe scară largă, la nivel național, în sălile de clasă, exteriorul clădirilor, pe holuri, în săli de mese, săli de sport și săli de festivităţi, precum și în cămine internate, biblioteci școlare sau centre de documentare și informare, nu întrunesc condițiile prevăzute de art. 5 și art. 6 alin. (1) și (3) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulaţia a acestor date. Prin acest proiect se instituie o prelucrare în masă de date cu caracter personal ale persoanelor vizate, aspect ce intră în contradicție cu exigențele statuate de jurisprudența Curții Constituționale a României privind respectarea dreptului la protecția datelor și la viață privată, ocrotit de art. 26 din Constituția României.
Astfel, Curtea Constituțională a României a statuat faptul că ”Dat fiind că aceste înregistrări sunt realizate cu privire la un loc public în care se desfășoară activități instructiv-educative, este necesar acordul majorității părinților pentru a fi instalate camere de supraveghere în sălile de clasă.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.