Atunci când pasiunea întâlnește perseverența, rezultatele nu întârzie să apară.
Emilian Adăscăliței, elev în clasa a IX-a A la Liceul „Regina Maria” din Dorohoi, județul Botoșani a reușit o performanță deosebită la etapa națională a Olimpiadei de Fizică, care a avut loc în Slobozia, județul Ialomița, între 10 și 15 aprilie 2025 – a obținut medalia de bronz!
Rezultatul nu e deloc întâmplător, ci vine după multă muncă și o pasiune clară pentru științele exacte.
Emilian nu se oprește aici: anul acesta a câștigat Locul I la Concursul Internațional PHI, organizat de Facultatea de Fizică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, și s-a calificat și la etapa națională a concursului interdisciplinar „Vrănceanu–Procopiu” (matematică și fizică), desfășurat la Bacău în decembrie 2024.
Totodată, Emilian a mai adăugat o reușită în palmaresul său: premiul al III-lea la etapa județeană a Olimpiadei de Matematică.
Este o prezență obișnuită printre cei mai buni – anul acesta a participat pentru a patra oară consecutiv la etapa națională a Olimpiadei de Fizică, confirmând nu doar talentul său deosebit, ci și o perseverență demnă de admirat.
„Pentru județul nostru mă bucur că am reușit să aduc o medalie de bronz la etapa națională a Olimpiadei de Fizică. (…)
Aceste rezultate au fost obținute cu sprijinul doamnelor profesoare Borșan Aurica și Mihoc Elisabeta, cărora aș dori să le mulțumesc din suflet pentru răbdarea și înțelegerea de care au dat dovadă”, spune ânărul pentru PărințișiPitici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.