Telefoanele mobile vor fi interzise în timpul orelor de curs

Data publicării:
Telefoanele mobile vor fi interzise în timpul orelor de curs / FOTO: freepik.com@serhii_bobyk
Telefoanele mobile vor fi interzise în timpul orelor de curs / FOTO: freepik.com@serhii_bobyk

Elevii nu au voie să folosească telefoanele mobile în timpul orelor de curs.



„Fără telefoane mobile în timpul orelor, cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic” – aceasta este una dintre prevederile noului Statut al Elevului, prezentat miercuri de Ministerul Educației.

Ministerul a anunțat că acest statut, împreună cu Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), au fost trimise spre publicare în Monitorul Oficial.

Ambele documente includ, încă din versiunea de proiect, restricții privind utilizarea telefoanelor mobile la școală, conform Legii învățământului preuniversitar, care menționează și ea această interdicție.

Potrivit anunțului de miercuri, nerespectarea interdicției privind telefoanele mobile poate duce la confiscarea acestora de către personalul unității de învățământ, urmând a fi returnate la sfârșitul zilei de curs către părinți sau elevii majori, după caz, conform regulamentului intern al școlii.

Aceste prevederi nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) sunt autorizați să le folosească.

În versiunea de proiect pus în consultare publică, Statutul Elevului prevedea:

„Art. 15 Elevilor le este interzis:

(…) g) să utilizeze telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicații electronice în timpul examenelor, a olimpiadelor și a concursurilor școlare. Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească;

h) să utilizeze telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicații electronice în timpul desfășurării orelor de curs, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic, în timpul pauzelor, sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ.

Nerespectarea acestor prevederi poate duce la preluarea echipamentului de către personalul unității de învățământ în vederea restituirii lui la finalizarea orelor de curs din ziua respectivă, în mod obligatoriu, către părinți/tutori legali ai beneficiarilor primari minori sau către elevii majori, după caz, conform regulamentului intern al unității de învățământ.

Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească”.

Potrivit noii Legi a învățământului preuniversitar:

„Articolul 106 (…) 

(4) Utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicații electronice de către un elev este interzisă pe perioada desfășurării cursurilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ.”

Când a fost pus în consultare publică, ROFUIP menționa la rândul lui, în versiunea de proiect:

„Art. 181 (…)

(6) Utilizarea telefoanelor mobile sau a oricăror alte echipamente de comunicații electronice de către elevi se realizează conform prevederilor legale stipulate în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare; utilizarea acestora în timpul orelor de curs se poate face numai la solicitarea cadrului didactic, în situația folosirii lor în procesul educativ. Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească.

(7) Nerespectarea prevederilor referitoare la utilizarea telefoanelor/a altor echipamente de comunicații electronice poate duce la preluarea echipamentului de către personalul unității de învățământ în vederea predării, după caz, către părinți/tutori legali ai beneficiarilor primari minori sau elevilor majori conform regulamentului de organizare și funcționare al unității de învățământ.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Raluca Panțiru | Categorie: Educatie





pixel