Dacă te întrebi adesea dacă faci suficient în educația parentală, să știi că nu ești singura.
„În calitate de psihoterapeut și mamă a trei copii, am lucrat cu multe mame care și-au pus aceeași întrebare și care au ajuns să mi-o adreseze și mie”, susține psihologul Anna Mathur în rubricile goodto.com.
Uneori, standardele pe care le stabilim pentru noi, ca părinți, sunt atât de greu de atins încât nici cea mai odihnită, susținută și plină de resurse femeie nu le-ar putea îndeplini.
Vinovăția maternă umple golul dintre mama pe care credem că ar trebui să fim și mama care suntem cu adevărat. În copilărie, primeam cu bucurie o „bulină” la școală pentru munca noastră. Micile semne de validare ne arătau că am atins standardul. „Destul de bine” era suficient atunci.
Însă acum, conceptul de „destul de bine” a fost erodat de perfecționism și comparație. „Destul de bine” a devenit substandard. Cine ar mai vrea să fie doar „suficient de bun” când poți să fii „grozav”? Vedem instantanee din viața altor mame și le combinăm într-un ideal pe care ne imaginăm că ar trebui să îl atingem pentru a fi o „mamă excepțională”.
Winnicott, un psihanalist expert în parenting din anii 1950, a studiat mii de mame și a înțeles energia emoțională, fizică și mentală necesară pentru a crește copii. El a concluzionat că, pentru a fi o mamă bună, trebuie să fii o mamă „destul de bună”.
„Destul de bine” ține cont de umanitatea noastră, cu toate eșecurile și limitele noastre. Imperfecțiunea este, de fapt, pozitivă.
Deci, iată zece trăsături ale unei mame suficient de bune, conform psihologului!
SURSA FOTO: freepik.com @prostooleh
Îți asumi responsabilitatea și îți ceri scuze atunci când nu ești mulțumit de modul în care ai acționat ca părinte. Este sănătos pentru copii să experimenteze eșecuri gestionabile în cadrul relației cu un părinte iubitor. Când am rupt legătura cu copilul meu, aș spune ceva de genul: „Mama nu a dormit bine noaptea trecută. Sunt obosită și morocănoasă și nu ar fi trebuit să țip la tine.” Le explic că, deși comportamentul lor poate fi provocator, este responsabilitatea mea să mă calmez și să găsesc o soluție.
Ești deschisă să-ți dezamăgești copilul. Pe măsură ce stabilim limite sănătoase, ne vom confrunta cu dezamăgirea copiilor. Ajutându-i să-și depășească aceste sentimente fără a renunța la limitele stabilite, îi învățăm cum să facă față dezamăgirilor dintr-o lume imperfectă.
Îți lași copilul să te vadă odihnindu-te. Este firesc să te concentrezi pe nevoile copilului, dar este important ca el să te vadă și pe tine odihnindu-te. Acest lucru nu înseamnă „eu primul”, ci recunoașterea faptului că și tu ai nevoi. Când îți îndeplinești nevoile de bază, poți fi un părinte care acționează conform valorilor sale.
Permiți altora să te susțină în călătoria parentală. Perfecționismul ne poate face să refuzăm ajutorul binevoitor. Deși maternitatea necesită o comunitate, uneori ezităm să cerem sau să acceptăm sprijin, considerând acest lucru un semn de slăbiciune. Împărtășește provocările tale și caută sprijin în grupuri, prietenii sau comunități online.
Tai „colțuri” când este nevoie. Tăierea colțurilor poate fi o modalitate eficientă de a-ți conserva energia. Atunci când te simți copleșit, revizuiește-ți standardele și caută soluții mai simple pentru sarcinile zilnice. Nu trebuie să fii perfect; uneori e bine să simplifici lucrurile pentru a-ți păstra resursele.
Uneori spui „nu”. În educația parentală, grija excesivă pentru a-i mulțumi pe toți poate duce la epuizare. Stabilește limite sănătoase și fii sincer cu privire la resursele tale. Deși poate fi greu să refuzi cererile, protejarea propriilor limite îți permite să-ți canalizezi energia spre lucrurile care contează cu adevărat.
Cauți lucruri care te fac să te simți tu însuți. Martiriul în maternitate nu este benefic pentru nimeni. Găsește modalități de a face lucruri care îți aduc bucurie și echilibru în viață. Copiii noștri prosperă atunci când ne văd fericiți și împliniți, la fel cum noi ne bucurăm când îi vedem pe ei zâmbind.
Recunoști că emoțiile noastre sunt inconsistene. A fi părinte este o muncă zilnică, care include momente de boală, epuizare și stres. În loc să îți ascunzi emoțiile, încearcă să le exprimi și să le explici copilului într-un mod adecvat vârstei sale. Acest lucru îi va ajuta să înțeleagă că nu sunt responsabili pentru emoțiile tale.
Contestă vinovăția. Vinovăția poate fi un semnal de alarmă care te invită să reflectezi. Întreabă-te ce îți spune această vinovăție și reevaluează dacă este justificată. Uneori, vinovăția poate indica necesitatea unei schimbări sau a unei pauze, dar alteori, trebuie să o lași să plece.
Te tratezi cu blândețe. Un părinte perfect nu pregătește un copil pentru o lume imperfectă. Faptul că citești acest articol și cauți să faci ce este mai bine pentru copilul tău arată că ești dispus să înveți și să crești, iar acest lucru este un act de iubire.
A fi un părinte „suficient de bun” nu înseamnă să îți cobori standardele, ci să îți setezi așteptări realiste. Astfel, vei fi mai puțin tentat să te critici aspru și vei putea aborda provocările cu o atitudine constructivă și înțelegătoare.
Haideți să redefinim „destul de bun” ca fiind cu adevărat suficient!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil