Trauma este un cuvânt care și-a pierdut mult din valoare prin utilizarea excesivă, crede Daniela Gavankar, profesor universitar și psiholog. Invitată în cadrul emisiunii Părinți Prezenți, moderată de Loredana Iriciuc, aceasta a oferit o perspectivă echilibrată asupra educației copiilor, insistând că nu trebuie confundată responsabilitatea cu abuzul.
Loredana Iriciuc a deschis discuția printr-o provocare: „Din păcate, mulți părinți cred că traumatizează copilul dacă îi cer să facă ceva, cum ar fi să citească. Adică lasă să facă ce vrea, nu cumva să-l traumatizeze. Cum cu trauma asta, traumatizăm copiii dacă îi punem să citească?”
Daniela Gavankar a răspuns ferm că disconfortul copilului în fața unei sarcini precum cititul sau curățenia nu se califică drept traumă.
„S-a mediatizat foarte mult cu cuvântul ăsta `traumă` și și-a pierdut din valoare pentru că evenimentele traumatice de fapt, nu trauma, sunt evenimente foarte grele de viață: să n-ai ce să mănânci, agresiuni foarte grave, îți ia foc casa sau mai știu eu ce.
Copiii nu sunt chiar atât de ușor de traumatizați. Gândiți-vă că copilul zice `nu-mi place` și e supărat că nu-i place să facă ceva și atunci părintele crede că îl traumatizează. Să educi un copil, înseamnă să-i ceri să facă lucruri pe care el nu le-ar face singur. De aia noi, ca părinți, suntem acolo”, a spus psihologul la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.
SURSA FOTO: freepik.com @travnikovstudio
Daniela Gavankar a contextualizat modul în care părinții de astăzi sunt influențați de propriile experiențe din copilărie:
„Mă întorc un pic înapoi. În momentul în care noi am fost copii, pentru că părinții nu aveau niciun fel de metode educaționale, educația se făcea cu foarte multă agresivitate. Copiilor din generația noastră le era foarte frică de părinți pentru că mâncau bătaie. Greșeau ceva și mâncau bătaie.
Acuma, în momentul în care ei au mâncau bătaie, foarte mulți oameni, inconștient, au luat hotărârea că eu n-o să-i fac vreodată copilului meu așa ceva. Însă, poate că tu ai mâncat bătaie pentru că n-ai scris corect sau pentru că n-ai făcut o treabă așa cum ți-a spus părintele și a venit și te-a bătut sau pentru că nu știu ce ai făcut.
Dacă tu, copilul de atunci, ai luat hotărârea `eu când o să fiu mare, dacă o să am copil, niciodată nu o să fac așa ceva`, în capul multor oameni nu s-a făcut diferența asta că era corect să te pună să citești, dar era un abuz să te bată că nu citeai corect, era corect să te pună să faci curat, dar era un abuz să te bată că n-ai făcut corect. Păi, cum puteai tu face corect la 7 ani, la 5 ani, la 10 ani? Nu ai cum să faci corect!
Deci, chiar și atunci nu era greșit că ne puneau să citim, să facem curat, să facem treabă, era abuz ce se întâmpla după. Și acum la fel! Nu este greșit, nu este traumatizant să-i cer copilului să facă treabă, nu e nicio agresiune la mijloc, nu e nicio traumă, nu e nimic. Copilul trebuie să aibă grijă de el, de corpul lui, de responsabilitățile lui, de casa în care trăiește. Nu e un abuz să-i ceri copilului să-i dea să mănânce la pisică sau să plimbe câinele.
Abuz este să-l bați dacă nu-ți convine cum a făcut-o, abuz este să-l jignești și să-l umilești dacă ți se pare că n-a făcut curat cum trebuie. Deci, ăsta este un abuz, este greșit în toate formele lui! Dar, este foarte corect să le cerem copiilor să facă lucruri pentru că așa le formăm deprinderi”, a mai spus Daniela Gavankar.
SURSA FOTO: freepik.com @stockmaker
Educația copiilor nu este doar despre reguli, ci și despre tăria părinților de a gestiona reacțiile copilului. Daniela Gavankar subliniază că părintele trebuie să fie ferm!
„Pentru asta ai nevoie de putere tu, ca adult, de aia trebuie să lucrăm noi cu noi. Ce putere îți trebuie? Păi, îți trebuie puterea de a trece peste protestul copilului, că lui nu-i place, el nu vrea. Te duci acum și îi spui copilului, cum ne spuneau și nouă părinții și nu era greșit deloc, `du-te până la magazin să cumperi ceva`. E soare afară, e frumos, n-ai altă treabă, stai în casă, dar du-te la magazin să iei ceva. Și el nu vrea. Și tu să fii ferm și autoritar, acuma nu-l scoți pe un copil dintr-un joc sau din ceva foarte plăcut, dar îl vezi că n-are, deci contextul este favorabil.
E foarte important ca tu, adult, să stai pe picioarele tale și să insiști ca el să meargă.
În momentul în care tu insiști și până la urmă el pleacă, atunci el învață că trebuie să contribuie și el, că unele lucruri le facem pentru buna noastră conviețuire. Atunci el învață toleranța la frustrare, rezistență la efort, respect, contribuție, capătă și el un sens, o responsabilitate și un loc între membrii familiei.
Deci, îl dăm jos de pe piedestalul de `ție ți se cuvine, ție doar îți dăm` și începe și el să capete importanță în sistemul din care face parte și să vină acolo și cu responsabilități, nu doar cu drepturi.
Și așa pregătim un copil pentru școală, pentru muncă, pentru viață. Dar pentru asta cine trebuie să fie puternic? Părintele! Ca să poată să-l trimită sau să-i ceară ce hotărăște el că vrea. Asta cu mersul la magazin este pur și simplu un exemplu. Aici putem să extrapolăm în toate direcțiile”, mai susține Daniela Gavankar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil