O traumă din copilărie apare dintr-o situație dureroasă și supărătoare pe care o trăiește un copil. De obicei, traumele copilăriei au consecințe pe termen lung, atât fizice, cât și psihice, afectând astfel vârsta adultă. Și este că, în multe cazuri, originea modificărilor de comportament se găsește în experiențele traumatizante care se trăiesc în copilărie.
După cum am menționat, trauma copilăriei este o situație care provoacă durere și angoasă copilului. Aceste situații au consecințe negative asupra stării fizice și psihologice a victimei și efectele pot dura ani de zile, chiar și până la vârsta adultă. De fapt, multe dintre persoanele care vin la terapie în viața lor adultă încă mai experimentează consecințele traumei copilăriei.
Acesta este motivul pentru care atenția psihologică la copii este esențială. Dacă sunt ignorați, pot duce la o serie de probleme sau tulburări care afectează relațiile cu ceilalți. Mediul în care trăiește copilul este, fără îndoială, unul dintre factorii care influențează dezvoltarea unei traume.
SURSA FOTO: freepik.com
În funcție de tipul de situație trăită, există traume care îl pot afecta direct pe copil (de exemplu, că a fost abuzat) și altele care îl afectează indirect, care provin din mediul său. Cele mai frecvente cauze ale traumei în copilărie sunt următoarele:
- martori la accidente;
- victimă a bullying-ului;
- crește în contexte problematice și asistă la situații de violență, droguri, abuz etc.;
- experimentează moartea unei persoane dragi;
- este victima abuzului emoțional și fizic;
- divorțul părinților;
- este victima abuzului sexual;
- crește în medii de risc și excluziune socială;
- suferă de o afecțiune medicală gravă sau bruscă;
- asistă la situații de război și terorism în mediul lor.
Când un copil se confruntă cu o traumă sau a fost recent victima uneia, acesta prezintă adesea o serie de simptome comune. Unele persistă până la vârsta adultă, cele mai semnificative fiind:
- doarme prea mult sau prea puțin;
- mănâncă puțin sau excesiv;
- este iritat sau furios inexplicabil;
- se concentrează greu;
- are o îngrijorare obsesivă;
- are anxietate de separare de părinți.
Simptomele generale au adesea asemănări cu semnele depresiei sau ale tulburării de anxietate. Când se suspectează că un copil poate trece printr-o situație traumatică și că se confruntă cu aceste semne, trebuie consultat un profesionist pentru a efectua o evaluare și a stabili cel mai potrivit tratament.
SURSA FOTO: freepik.com
Deși memoria traumei a dispărut datorită mecanismelor de apărare ale sinelui, există întotdeauna anumite simptome care pot reapărea. La fel, traumele pot fi multiple sau simple, în funcție de frecvența sau numărul de situații care au fost trăite. Și consecințele acestor experiențe sunt următoarele:
- anxietate generalizată;
- atacuri de panică;
- depresie;
- tulburări de somn și coșmaruri;
- flashback-uri, sunete intruzive;
- durere fizică cronică sau disconfort;
- pierderea memoriei;
- dezorientare;
- lipsa de empatie în relații;
- hipersensibilitate la anumiți stimuli;
- probleme de concentrare;
- disfuncții sexuale;
- pierderea stimei de sine.
Primul pas pentru a putea depăși o traumă este să o identifici și să încerci să îi faci față cu ajutorul unui specialist. Aceasta este o cerință esențială pentru a înțelege ce s-a întâmplat și cum să preveniți ca să nu vă afecteze viața de zi cu zi. Pe tot parcursul acestui proces, îndrumarea unui psiholog este esențială.
Prima sarcină a psihologului este să detecteze care este trauma pentru a aplica diagnosticul și tratamentul adecvat. Specialistul va încerca să conștientizeze pacientul astfel încât să nu se simtă vinovat sau responsabil pentru că a trăit această situație traumatizantă.
În plus, terapeutul ar trebui să investigheze modul în care evenimentele traumatice afectează viața de zi cu zi a pacientului. De acolo, psihoterapiile vor fi aplicate pentru a modifica gândurile legate de rușine sau vinovăție, promovând bunăstarea emoțională și întărirea stimei de sine și a încrederii în sine.
Este important de subliniat că atunci când procesul terapeutic se încheie, trauma nu este eliminată, ci mai degrabă se învață să trăiască cu ea. Adică persoana este conștientă de existența sa, dar poate duce o viață normală fără ca acest lucru să îi influențeze negativ calitatea vieții. Astfel, pacientul știe și acceptă ceea ce s-a întâmplat și, cumva, sechelele vor fi atenuate în timp.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.