Trei discipline noi pentru elevii de liceu, din 2027. Ministrul Daniel David: „O decizie care nu se poate amâna! Mulți absolvenți se exprimă catastrofal, atât la examene, cât și în viață!”

Data publicării:
Trei discipline noi pentru elevii de liceu, din 2027. Ministrul Daniel David: „O decizie care nu se poate amâna! Mulți absolvenți se exprimă catastrofal, atât la examene, cât și în viață!” / FOTO: freepik.com @pressmaster
Trei discipline noi pentru elevii de liceu, din 2027. Ministrul Daniel David: „O decizie care nu se poate amâna! Mulți absolvenți se exprimă catastrofal, atât la examene, cât și în viață!” / FOTO: freepik.com @pressmaster

Începând cu anul 2027, elevii de clasa a IX-a și a X-a vor avea în programă trei discipline noi!



Începând cu anul 2027, elevii de clasa a IX-a și a X-a vor avea în programă trei discipline esențiale: gramatica limbii române, istoria României și geografia României.

Această schimbare vine în contextul unui declin vizibil al culturii generale a tinerilor, spun specialiștii.

„A fost o decizie care nu suferea amânare pentru că mulți absolvenți de liceu se exprimă catastrofal, atât la examene, cât și în viața curentă.

Aducem din nou unități de învățare din gramatica limbii române la nivelul liceului. Era un lucru foarte important. A fost un feedback bun legat de gramatică, dar nu atât de gălăgios. Lucrurile bune nu se aud atât de tare”, susține ministrul Educației Daniel David.

CITEȘTE ȘI Ministrul Daniel David: „Să nu ne transformăm copiii în hamali care să poarte cursuri peste cursuri, ore peste ore, discipline peste discipline”

 

Carențele elevilor, confirmate de profesori

 

În multe licee, profesorii de română obișnuiesc să testeze rapid nivelul elevilor de clasa a IX-a pentru a vedea ce cunoștințe de gramatică au acumulat până atunci.

Rezultatele sunt adesea îngrijorătoare.

Profesorii și evaluatorii de la examenele naționale observă aceleași probleme recurente: dezacorduri între subiect și predicat, punctuație incorectă, despărțiri greșite în silabe și lipsa diacriticelor.

Deși regulile gramaticale sunt predate până în clasa a VIII-a, realitatea arată că acestea sunt repede uitate. Lingviștii consideră că utilizarea constantă a rețelelor sociale și a mesajelor scrise informal contribuie la deteriorarea abilităților lingvistice.

Geografia și Istoria României, din nou materii obligatorii

Pe lângă gramatică, elevii vor studia și geografia și istoria României încă din primii ani de liceu. În prezent, aceste discipline sunt incluse doar în anii terminali și nu sunt mereu tratate cu seriozitate.

„Nimeni nu le învăța dacă nu erau obligatorii la BAC”, susține ministrul Daniel David. Rezultatul? Elevii terminau liceul cu o cultură generală mediocră.

Reintroducerea acestor materii în orarul claselor a IX-a și a X-a este considerată o măsură necesară pentru a oferi tinerilor o bază solidă de cunoștințe esențiale pentru viața de adult.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Loredana Iriciuc | Categorie: Social





pixel