Felicitări! Tocmai ai adus pe lume un omuleț minunat și acum pășești în fascinanta călătorie a vieții de părinte. Ești emoționat, poate și puțin temător, așteptând cu nerăbdare să-ți vezi copilul crescând. Toți cei din jur – familie, prieteni și chiar persoane pe care abia le cunoști – îți oferă sfaturi despre cum să fii un părinte bun, ce să faci și ce să eviți.
Ai citit cărți, ai căutat informații și ai învățat la ce să te aștepți.
„Copilul tău ar trebui să se târască în jurul acestei vârste”, îți spun ei, „și să meargă până atunci.” „Ar trebui să înceapă să vorbească acum și să spună câteva cuvinte până la acea vârstă.”
În primii ani, ne bazăm pe pediatri pentru răspunsuri, pe profesori pentru îndrumare și, când toate celelalte eșuează, apelăm la internet.
De câte ori nu ai căutat soluții în bara de căutare? „Cum îmi fac copilul să doarmă toată noaptea?” „Cum îl conving să mănânce legume?” „Cum este posibil ca un copil atât de mic să citească deja o carte?”
Poate ultima întrebare nu este chiar obișnuită, dar este una pe care jurnalista Brooke Caron, de la medium.com, a tastat-o pe Google. Și nu e singura. De fapt, mulți părinți au căutat același lucru, iar copiii lor au un numitor comun: hiperlexia.
Probabil că nu ai auzit de hiperlexie.
„Nici noi nu știam despre ea, până când am dat peste blogurile altor părinți și câteva articole scrise de specialiști care au studiat fenomenul”, mai susține jurnalista.
Hiperlexia este o abilitate rară și complexă, dar poate fi descrisă, în linii mari, ca o capacitate precoce de a citi, însoțită de o fascinație intensă pentru litere și cifre. Însă această abilitate vine adesea la pachet cu dificultăți în înțelegerea limbajului verbal.
Copiii hiperlexici au o memorie vizuală și auditivă extraordinar de dezvoltată. Ei analizează emisiuni TV, conversații, muzică – orice le poate oferi informații noi.
SURSA FOTO: freepik.com @elen-nika
De multe ori, pot recita cuvânt cu cuvânt cărți care le-au fost citite doar o dată sau de două ori, replici întregi din desene animate. Acest fenomen se numește „ecolalie” și este considerat un posibil mecanism prin care unii copii învață singuri să citească, uneori încă de la vârsta de doi ani (Bainbridge, „Dacă copilul meu”).
Hiperlexia este menționată în Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale (DSM), dar nu ca un diagnostic de sine stătător. Manualul, considerat „Biblia” psihologiei clinice, o descrie ca pe o abilitate distinctivă întâlnită la copiii cu autism. Și totuși, mulți dintre copiii care manifestă hiperlexie nu sunt diagnosticați cu autism.
Potrivit dr. Darold Treffert, un expert de top în hiperlexie, există trei tipuri principale ale acestei abilități:
Tipul 1: Copii neurotipici care învață să citească foarte devreme.
Tipul 2: Copii cu autism, pentru care hiperlexia este o abilitate distinctă.
Tipul 3: Copii fără autism care citesc devreme, dar prezintă unele trăsături asemănătoare autismului, care tind să dispară odată cu vârsta.
Dacă o tulburare nu este recunoscută ca diagnostic oficial în Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM), atunci, din punct de vedere medical, ea nu există și nu poate fi diagnosticată.
De aceea, copiii cu hiperlexie întâmpină dificultăți în obținerea sprijinului necesar. Mulți dintre ei au sensibilități senzoriale și trăsături similare autismului, ceea ce face ca intervenția timpurie să fie esențială.
Totuși, fără un diagnostic clar, accesul la servicii specializate este limitat sau chiar imposibil. În plus, medicii și educatorii au dificultăți în a-i sprijini pe acești copii, deoarece adesea nici măcar nu au auzit de hiperlexie.
„Mi-am dat seama destul de devreme că fiul meu era diferit, dar nu știam exact cum să definesc ceea ce observam. Încă din primele zile, avea un somn extrem de agitat, iar nicio metodă de antrenament pentru somn nu părea să funcționeze.
Dezvoltarea lui motorie era întârziată cu două-trei luni față de standarde.
Nu a început să vorbească până când nu a urmat ședințe de logopedie, puțin după vârsta de doi ani, cu două excepții: spunea ocazional `mama` și recunoștea perfect literele pe care i le arătam.
Atunci am dat peste un blog despre hiperlexie (AndnextcomesL.com). A fost un moment de revelație. Mi-am amintit cum avea crize în toaletele publice, se speria de zgomote puternice precum aspiratorul sau blenderul și devenea copleșit în locuri aglomerate.
Am început să mă întreb dacă nu s-ar putea încadra în spectrul autist, deoarece întârzierile de vorbire, sensibilitățile senzoriale și mișcările repetitive folosite pentru autoliniștire (stimming) sunt trăsături comune ale autismului.
Am discutat despre aceste aspecte cu pediatrul, care nu considera că fiul meu ar avea autism, dar ne-a recomandat o evaluare suplimentară pentru siguranță.
Când am întrebat despre hiperlexie, medicul a ridicat din umeri – nu auzise niciodată de această noțiune.
La evaluare, specialiștii au confirmat că fiul meu nu avea autism. Deși prezenta unele trăsături specifice, nu întrunea criteriile necesare pentru un diagnostic. Observaseră că avea un contact vizual bun, căuta afecțiune, voia să se joace cu noi și răspundea la numele său.
Dar, în același timp, singurul lucru care îl fascina era să se joace cu magneții alfabetici – toată ziua, în fiecare zi. Am întrebat din nou despre hiperlexie. Nici ei nu auziseră de acest termen”, povestește jurnalista în rubricile sursei citate.
SURSA FOTO: freepik.com @MockupD
Majoritatea copiilor hiperlexici au dificultăți de procesare senzorială, ceea ce le complică viața de zi cu zi. Dacă hiperlexia ar fi fost recunoscută ca diagnostic oficial, medicii ar fi fost mai bine informați, „iar fiul meu ar fi putut fi îndrumat mai repede spre terapie ocupațională. Aceasta l-ar fi ajutat să gestioneze mai bine problemele senzoriale, frica de toalete publice sau reacțiile emoționale intense cu care se confruntă zilnic”, mai spune Brooke Caron.
Însă, fără un diagnostic oficial, toate aceste dificultăți au fost trecute cu vederea. Nu este vina medicilor că nu cunosc hiperlexia – informațiile despre această condiție nu sunt ușor accesibile, iar lipsa recunoașterii în DSM face ca specialiștii să nu fie pregătiți să ofere sprijin.
Chiar și fără un diagnostic, am reușit să obținem acces la logopedie și terapie ocupațională. Însă, fără o recunoaștere oficială, asigurarea medicală nu acoperă aceste servicii în mod automat.
Așadar, părinții care vor să își ajute copiii trebuie să plătească din propriul buzunar pentru terapii esențiale. Dacă hiperlexia ar fi inclusă în DSM, ar deveni un diagnostic recunoscut, iar asigurările medicale ar fi obligate să acopere terapiile necesare. Acest lucru ar reduce povara financiară a părinților și ar asigura copiilor hiperlexici sprijinul de care au nevoie pentru a-și atinge potențialul.
Educatorii reprezintă un alt grup important de persoane pe care părinții copiilor cu hiperlexie ar dori să le informeze despre această tulburare, astfel încât să fie pregătiți să o recunoască.
În general, sistemul educațional urmează un tipar standardizat: grădiniță, clasa I, a II-a, a III-a și așa mai departe. Majoritatea copiilor se dezvoltă bine în acest cadru, învățând abilități fizice, emoționale, sociale și intelectuale într-un ritm similar.
Totuși, există și excepții: copiii cu dizabilități care au nevoie de ajutor suplimentar și, la cealaltă extremă, copiii supradotați care necesită, de asemenea, un suport specializat pentru a-și accelera învățarea. Copiii cu hiperlexie se dezvoltă asincron, adică abilitățile lor fizice, emoționale și intelectuale sunt de multe ori inegale.
Deși copiii supradotați fără hiperlexie se integrează de obicei în acest sistem, copiii cu hiperlexie pot avea dificultăți, deoarece doresc să învețe încă de la o vârstă fragedă.
„Am realizat un sondaj într-un grup de părinți ai copiilor cu hiperlexie pentru a afla ce au în comun copiii lor.
Majoritatea știau alfabetul și sunetele corespunzătoare, puteau număra până la 100 și recunoșteau culorile și formele complexe încă de la vârsta de 2-3 ani.
Mulți dintre ei învățau să citească singuri între 2 și 4 ani, iar aproximativ jumătate învățaseră adunarea și scăderea înainte de a ajunge la grădiniță.
Alți copii studiau subiecte precum sistemul solar, identificau statele și țările de pe hărțile lumii sau știau deja președinții și chiar toate elementele din Tabelul Periódica, tot înainte de grădiniță.
Acești copii sunt extrem de curioși și inteligenți, dar mulți dintre ei se confruntă cu dificultăți în reglarea emoțională, abilități sociale, perfecționism și înțelegere verbală”, mai povestește jurnalista.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Ce se întâmplă cu un copil de grădiniță care citește mult peste nivelul său de vârstă, dar nu poate răspunde la întrebările simple care încep cu „cine”, „ce”, „când”, „unde” și „de ce”?
Ce faci cu un copil care preferă să studieze harta lumii de pe perete în loc să acorde atenție lecției de adunare, pe care deja o învățase singur cu un an în urmă?
Ce faci cu copiii care sunt atât supradotați, cât și au dizabilități?
Acest tip de copil nu se potrivește în educația standardizată. Ei au nevoie de un plan educațional individualizat, care să asigure că beneficiile necesare sunt oferite pentru a depăși provocările și a rămâne implicați și provocați, prin activități academice accelerate, atunci când este necesar.
Deși părinții și educatorii pot colabora pentru a crea un plan individualizat pentru un copil cu hiperlexie, nu există o obligație formală de a face acest lucru. Un copil trebuie să fie evaluat de profesioniștii școlii pentru a se stabili dacă are o dizabilitate.
Un studiu realizat de Centrul Medical al Universității Georgetown, în care creierul copiilor cu hiperlexie a fost scanat folosind tehnologia fMRI, a demonstrat că hiperlexia este, de fapt, opusul dislexiei.
Peter Turkeltaub, doctorand implicat în studiul Georgetown, a explicat: „O regiune a creierului, cortexul temporal superior stâng, implicată în abilitățile de citire, funcționează ca un cadran. Când cadranul este ridicat, se întâlnesc cititori accelerați sau hiperlexici.
Când cadranul este întors, cum s-a arătat pentru copiii dislexici, se întâlnesc cititori ineficienți.”
În timp ce copiii dislexici au adesea dificultăți la citire, dar nu au probleme cu înțelegerea, copiii hiperlexici citesc ușor, dar pot întâmpina dificultăți de înțelegere. Deși dislexia este pe lista IDEA de dizabilități care permit accesul la un IEP, hiperlexia nu este menționată, pentru că nu este o tulburare recunoscută oficial în DSM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil