Ce îi face pe oameni cu adevărat fericiți și împliniți pe termen lung? Răspunsul NU se află în realizările academice!
Dacă astăzi copiii tăi nu își asumă responsabilitatea pentru treburile casnice, nu ar trebui să fii surprins dacă, mai târziu, vor avea dificultăți în a colabora cu colegii lor. Acesta este mesajul transmis de Julie Lythcott-Haims, fost decan al bobocilor la Universitatea Stanford și autoare a cărții „Cum să crești un adult”.
Într-o prezentare TED, Lythcott-Haims a subliniat că drumul de la un copil harnic la un adult de succes începe cu implicarea în treburi casnice.
„Dacă copiii nu spală vasele, asta înseamnă că altcineva face acest lucru pentru ei”, explică Lythcott-Haims pentru Business Insider. „Astfel, ei sunt privați nu doar de experiența muncii, ci și de învățătura că treburile trebuie făcute și că fiecare dintre noi are responsabilitatea de a contribui la binele comun.”
Copiii care cresc asumându-și treburi casnice devin angajați care colaborează mai bine cu colegii lor. Atunci când cineva întâmpină dificultăți, acești adulți pot recunoaște și înțelege situația — pentru că știu, din propria experiență, cum arată efortul.
În loc să ceară șefilor instrucțiuni detaliate, ei își asumă responsabilitatea și se descurcă independent.
SURSA FOTO: freepik.com @The Yuri Arcurs Collection
Perspectivele nu sunt trase din aer; ele se bazează pe Harvard Grant Study, cel mai îndelungat studiu longitudinal realizat vreodată.
Studiul, care s-a desfășurat peste 75 de ani, a scos la iveală descoperiri esențiale despre factorii care contribuie la fericirea umană.
Unul dintre acești factori este reprezentat de implicarea în treburi casnice în copilărie. Persoanele care au fost obișnuite să facă mai multe treburi în copilărie tind să fie mai fericite la maturitate.
În anumite cazuri, valoarea dobândită prin această implicare a avut un impact mai puternic decât chiar legăturile familiale.
„Atunci când îi învățăm pe copii să facă treburi – să ducă gunoiul, să-și spele singuri hainele – ei înțeleg că trebuie să contribuie pentru a face parte din viață”, explică Lythcott-Haims. „Nu este doar despre mine și despre ceea ce îmi doresc în acest moment, ci despre faptul că fac parte dintr-un ecosistem. Fac parte dintr-o familie. Fac parte dintr-un loc de muncă.”
SURSA FOTO: freepik.com @zurijeta
Spre finalul discursului, Lythcott-Haims recunoaște că, la început, își creștea cei doi copii ca pe niște copaci bonsai fragili. Îi îngrijea cu atenție, modelându-i încet și asigurându-se că nu le tulbură frumusețea creată cu grijă.
Cu timpul, însă, și-a dat seama că aceștia nu erau copaci bonsai, vulnerabili la orice semn de stres. Erau mai degrabă flori sălbatice, „dintr-un gen și o specie necunoscută”.
Pentru că i-a crescut astfel încât să înflorească pe cont propriu, a înțeles că vor reuși să se descurce foarte bine chiar și fără ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil