Creșterea copiilor este una dintre cele mai dificile sarcini de a fi părinte. Și este ușor să pierzi controlul în fața unei crize de furie sau a neascultării sau, dimpotrivă, să cedezi cererilor unui copil. Dar pentru a-și educa copiii bine, părinții trebuie să renunțe la atitudinile punitive și permisive, ambele dăunătoare și ineficiente. Deci, care sunt instrumentele potrivite pentru creșterea copiilor noștri?
Ajutorul vine de la psihologul american, expert în dezvoltarea și educația timpurie a copilăriei, Becky A. Bailey.
Bailey în cartea ei, „Ușor de iubit, dificil de educat”, explică modul în care părinții trebuie să fie un ghid iubitor pentru copiii lor și să transforme crizele și greșelile în momente de creștere și învățare.
Și pentru a face acest lucru trebuie să recurgem la cele șapte abilități disciplinare fundamentale.
„Pentru a-ți disciplina copiii în orice situație, tot ce ai nevoie sunt aceste șapte abilități disciplinare”, explică expertul.
Să le descoperim punct cu punct:
Dați reguli clare și ușor de înțeles (abilități de asertivitate)
Aceasta este cea mai importantă abilitate pe care trebuie să o dezvolte un părinte. În practică, înseamnă a stabili limite clare pentru copiii tăi.
Mulți părinți oscilează între o atitudine pasivă și cea agresivă. Adică, părinții trec adesea de la a le cere copiilor să facă ceva recurgând la întrebări ambigue, precum „încearcă să fii cuminte”, „poți să te încalți, te rog?”, iar apoi rezultă o atitudine agresivă dacă copilul nu a răspuns acestor solicitări folosind expresii precum: „ești dezordonat ca de obicei”, „mă înnebunești”.
Până la a recurge la amenințări exagerate: „Nu te mai las să te uiți la televizor” sau chiar la pedepse fizice.
Dar, potrivit lui Bailey, nu așa se obișnuiește un copil să se supună părinților. De fapt, adultul trebuie să aibă în primul rând stăpânire de sine și să se concentreze bine asupra a ceea ce trebuie să facă copilul și să-i comunice calm și cu afirmații explicite.
De evitat în mod absolut: ordinele sub formă de întrebări retorice, folosirea „tu ești mereu...”, „tu ești obișnuit să...” și folosirea amenințărilor.
„Dacă sunteți încrezător, vorbiți pe un ton ferm și folosiți gesturi pentru a transmite informații, copilul dumneavoastră va avea mai multe șanse să vă asculte. Dați ordine care conțin informații eficiente. Și nu vă fie teamă să vă exprimați sentimentele și să comunicați. Amintiți-vă că expresiile indirecte ale emoțiilor noastre, de exemplu: „Uite ce mă faci să fac!”, constituie un atac la adresa copiilor noștri, în timp ce expresiile directe, de exemplu „Mă simt supărat, mă simt enervat...” comunică cu ei.
Iată câteva exemple de propoziții asertive: „Dă-mi foarfecele, e prea ascuțit, te-ai putea răni.”; „Mă enervez când mă întrerupi” și nu „Ești nepoliticos să întrerupi”; „Când nu mă asculți, mă simt iritat” și nu „Nu îți pasă de ceea ce spun, ar trebui să-ți fie rușine”.
Pentru a fi și mai eficient atunci când dai o regulă, abordează-ți copilul și așteaptă până acesta se va uita la tine.
Iar când te simți frustrat, exprimă-ți direct sentimentele: „Când tu..., mă simt iritat, enervat, îngrijorat...”
Obișnuirea copilului cu alegerea îl învață să fie responsabil și îi inculcă valoarea angajamentului. Această competență se bazează pe faptul că, atunci când un copil simte că are posibilitatea de a alege, va face mai binevoitor ceea ce îi ceri. Evident că trebuie să propui două alegeri pozitive care îl vor ajuta să facă ceea ce crezi că este mai bine pentru el.
De exemplu, dacă nu vrea să-și facă temele nu ar trebui să-i spui „dacă nu îți termini temele, atunci nu te uita la televizor”. Aceasta este o încercare de a-și controla voința cu intenție punitivă.
În schimb: "Preferi să-ți faci temele în camera ta sau în bucătărie? Unde te simți mai bine?" În acest caz, ai aranjat situația pentru a-ți ajuta copilul să facă o alegere pozitivă.
Oferiți întotdeauna alegeri pozitive care sunt ambele acceptabile. Dacă micuțul nu răspunde, repetă cu calm întrebarea și când în sfârșit răspunde, încurajează-l cu un comentariu „Bravo.Te-ai hotărât!”. Comentariul oferă conștientizarea alegerii sale și va dezvolta un mai mare autocontrol.
Descrie-i punctele forte și evită laudele generice (abilitate de încurajare)
O atmosferă încurajatoare nu numai că îi ajută să devină încrezători, dar oferă beneficii neurologice: copiii dezvoltă o adaptare pozitivă pe care o vor duce pe tot parcursul vieții.
Încurajarea pozitivă se bazează pe observarea copiilor tăi fără a-i judeca vreodată.
Așa că trebuie să observi și să descrii ceea ce face copilul tău, evitând judecățile de valoare (ești bun, ești frumos...).
Cheia este să-i descrii copilului tău ceea ce vezi și să-l lași liber să facă o evaluare personală a eforturilor și realizărilor sale.
Amintiți-vă că încurajarea înseamnă să vă acceptați copilul așa cum este. Acceptarea stă la baza iubirii necondiționate, care nu impune pretenții.
Așa că începeți propoziția cu: „Am observat asta”, „Ai reușit...”, și nu: „Bine... Foarte bine”; apoi descrieți exact ceea ce vedeți, cum ar fi o cameră video. În cele din urmă puteți adăuga o etichetă (nu o judecată asupra persoanei) „Bună treabă!”, „Ai fost de ajutor”...
Trebuie în primul rând să iei în considerare că este în natura copiilor să se opună dorințelor adulților, doar astfel ei sunt capabili să-și formeze propria identitate și să înțeleagă limitele și regulile. În acest moment, este crucial modul în care părinții răspund la acest comportament negativ al lor.
Dacă, atunci când copilul face o criză de furie sau face ceva greșit, îi atribui o intenție negativă, riști să-ți faci copilul și mai opozițional prin transmiterea unor sentimente precum: vinovăție pentru acțiunile sale, sugerând că în mod intenționat îți îngreunează viața, evidențiind defectele de caracter pe care le va interioriza în conceptul său de sine.
Cu toate acestea, atunci când atribui intenții pozitive, vei obține un număr incredibil de rezultate bune și vei fi un exemplu de iubire necondiționată.
Exemplu: copilul tău furios împinge farfuria cu mâncare departe de el. Descrieți acțiunea punând accent pe intenția pozitivă: „Ai vrut să-mi spui că ai mâncat suficient, așa că ai împins farfuria”. Apoi spuneți regula: „Nu poți împinge farfuria așa”; în cele din urmă învață: „Când ai terminat de mâncat poți să spui că ești sătul și să ceri voie să te ridici”. Când copilul tău aplică învățătura ta, atunci încurajează-l cu laude descriptive și îmbrățișează-l.
Amintiți-vă că atunci când atribuiți intenții pozitive copilului dumneavoastră vă simțiți mai aproape unul de celălalt. Comportându-te astfel, deschizi calea către gândirea pozitivă și un rezultat bun.
Să știe că ești acolo pentru a învăța și nu a judeca, nu pentru a umili și pedepsi. Numai așa vei construi o atmosferă sigură în care copilul va învăța de bunăvoie modalități constructive de a-și atinge obiectivele.
Și nu uita să atribui intenții pozitive tuturor și nu doar copiilor tăi, începând cu tine însuți, atribui intenții pozitive șoferului care te întrerupe, poate a avut o urgență acasă, vânzătorului nepoliticos, probabil că a avut o stare de rău. zi, se întâmplă tuturor...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil