Începând de sâmbătă, 26 octombrie, toți elevii din clasele I-XII vor intra în vacanța de toamnă. Aceasta este prima pauză din anul școlar 2024-2025, marcând finalul primului modul de învățare. Cursurile vor fi reluate luni, 4 noiembrie, odată cu începerea celui de-al doilea modul.
După vacanța de toamnă, modulul al II-lea de învățare va avea loc între 4 noiembrie și 20 decembrie 2024. Acest interval reprezintă ultimul modul înainte de vacanța de iarnă.
Elevii vor avea vacanța de iarnă începând de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025. Această perioadă face parte din modulul al II-lea. În plus, luni, 6 ianuarie 2025, de Bobotează, este o zi liberă legală.
Vacanța de schi, sau vacanța mobilă, este programată între 10 februarie și 2 martie 2025, însă durata exactă va fi stabilită de inspectoratele școlare, în funcție de fiecare județ sau de municipiul București. Această vacanță va dura o săptămână și va avea loc între modulele III și VI.
A patra vacanță din anul școlar 2024-2025 va începe vineri, 18 aprilie 2025, și se va încheia duminică, 27 aprilie 2025. Aceasta face parte din modulul IV de cursuri.
Vacanța de vară, cea mai așteptată pauză pentru elevi, va începe sâmbătă, 21 iunie 2025, și se va încheia duminică, 7 septembrie 2025. Aceasta marchează finalul anului școlar 2024-2025, după încheierea ultimului modul de curs, modulul V.
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat din 2025 va începe pe 10 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. În schimb, competențele vor fi susținute încă din luna ianuarie.
Evaluarea Națională va debuta pe 23 iunie 2025, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Simulările pentru acest examen important sunt programate pentru luna martie 2025.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.