În societatea modernă, se pune adesea problema relației dintre părinți și copii și dacă aceasta ar trebui să fie una de prietenie sau autoritate.
Mulți părinți, în special mamele, tind să-și dorească să fie "cele mai bune prietene" ale copiilor lor, în speranța de a construi o relație deschisă și apropiată. Totuși, această dorință, deși bine intenționată, poate duce la o serie de probleme legate de autoritate și disciplină, așa cum explică psihologul Daniela Gavankar în cadrul podcast-ului Kilograme de fericire:
”Am auzit de multe ori treaba asta cu eu sunt cea mai bună prietenă a fetiței mele. Acuma depinde ce ție ne are copilul. Că dacă copilul are 16 ani plus, poți să fii și prietenă deși nici aici nu ar fi cazul. Să zicem că de pe la 20 de ani poți să fii prietenă cu copilul tău. Până atunci nu. De ce? Pentru că între prieteni există o egalitate care niciodată nu poate să există între o mamă și un copil. Tu ești responsabil de creșterea, educația, siguranța și sănătatea copilului. Nu poți să fii egal cu el. Păi ce fac eu, de exemplu, dacă eu îi spun prietenei mele: Trebuie să ne spălăm pe dinți și să ne culcăm la ora 9. Și ea îmi spune:Păi nu vreau. Eu nu mă culc la ora 9.”
Relația dintre un părinte și un copil este una unică și complexă, având la bază un echilibru de putere și responsabilitate, care este esențial pentru dezvoltarea copilului.
Prietenii sunt egali, se sprijină reciproc fără să-și impună reguli și nu au responsabilități directe unul față de celălalt. În contrast, părinții au o serie de responsabilități clare: să asigure siguranța, educația și bunăstarea copilului.
Psihologul Daniela Gavankar subliniază:
”Între prieteni nu ai nicio autoritate. Este o egalitate care e foarte sănătoasă, deci nu ne impunem nimic, dar față de copilul tău tu ești responsabil să-i formezi niște obiceiuri, să-l crești, să-l ferești de niște lucruri în viața lui, să-i refuzi niște lucruri.
El are nevoie ca tu să-i fii un stâlp și să aibă încredere în tine. Tu dacă ești prieten îl lași să facă cum vrea el. Păi dacă el are 5 ani, ce capacitate are el de a ști ce e mai bine pentru el?”
Copiii au nevoie de stabilitate și consistență în viața lor. Ei se bazează pe părinți pentru a le oferi ghidaj, pentru a-i proteja de pericole și pentru a le forma obiceiuri sănătoase. Un părinte care joacă rolul de prieten își poate neglija aceste responsabilități esențiale, creând o confuzie în mintea copilului despre cine este de fapt figura de autoritate.
Foto: Freepik@freepik
Oana Gavankar sugerează că o relație de prietenie reală și egală între părinte și copil poate începe abia la maturitate, în jurul vârstei de 20 de ani sau chiar mai târziu. Până atunci, părinții trebuie să joace rolul de ghid, mentor și protector, stabilind limite și oferind direcție.
Relația dintre părinte și copil trebuie să fie una de iubire și sprijin, dar și de autoritate și îndrumare. Aceasta nu înseamnă că părinții nu pot crea o legătură apropiată și deschisă cu copiii lor. În schimb, această legătură ar trebui să fie bazată pe încredere, respect reciproc și o înțelegere clară a rolurilor distincte, pentru a asigura dezvoltarea sănătoasă și echilibrată a copilului.
Pe măsură ce copilul crește și devine adult, relația poate evolua spre o formă de prietenie bazată pe maturitate și egalitate, dar până atunci, părinții trebuie să rămână stâlpii de susținere de care copiii au nevoie pentru a naviga cu succes prin provocările copilăriei și adolescenței.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil