Cu toții am ascultat perlele celor mici. Copiii au un mod unic de a ne surprinde cu vorbele lor aparent fără sens, dar adesea ascund mai mult decât ne-am aștepta.
Chiar dacă crizele de furie ale copiilor pot părea tulburătoare, ele sunt de fapt o parte normală a dezvoltării lor. Micuții noștri încearcă să-și afirme individualitatea și să scape de constrângerile percepute din jurul lor - în special ale părinților. E ca un antrenament pentru adolescență, ambele etape fiind legate de cuvântul „furie”.
Important de reținut că aceste manifestări ale copiilor nu sunt îndreptate intenționat spre a ne irita, chiar dacă, uneori, pare astfel. Ei sunt pur și simplu concentrați pe propriile lor nevoi și dorințe. Poate copiii chiar ne aduc aminte să ne gândim și la ale noastre din când în când, să învățăm să spunem „nu” când adulții din jur își depășesc limitele și să ne bucurăm de viață așa cum o fac copiii mici. Aproape ca niște mici filosofi în devenire.
Explicația stiințifică? Partea creierului responsabilă cu autoreglementarea nu este încă complet dezvoltată la cei mici. Așa că au nevoie de ghidare din partea noastră, a părinților, pentru a naviga prin aceste furtuni emoționale. Dar uneori, printre aceste momente, găsim perle umoristice pe care le putem împărtăși cu alți părinți și zâmbi: „exact asta spune și copilul meu!”
Gusturile copiilor pot fi la fel de schimbătoare precum vremea, iar pâinea prăjită, uneori, devine victimă a acestor metamorfoze culinare. Pentru cei mici, care încă explorează lumea limbajului, descrierea „prea prăjită” poate suna ca o sentință clară împotriva micului dejun preferat.
Textura acestei pâini poate fi un teritoriu neexplorat și ciudat pentru palatul în creștere al copiilor. Întrucât vocabularul lor nu este încă în toată splendoarea, își pun la încercare abilitățile lingvistice pentru a comunica de ce nu se împacă cu acest gust specific.
Dorințele copiilor, așa cum știm cu toții, pot fi la fel de capricioase precum vremea de primăvară. Situația clasică: „vreau ceașca albastră” devine o adevărată provocare când, de fapt, micuțul ar vrea ceva într-o nuanță complet diferită, să zicem, ceașca roz.
Această schimbare bruscă de preferință poate fi o sursă de frustrare pentru părinți. Ai făcut eforturi să le oferi exact ce au cerut, iar acum se pare că au uitat complet ceea ce au vrut inițial. Acum te confrunți cu o ceașcă în plus de spălat sau cu o ceașcă în minus în dulap.
Momentul epocal: „ai decojit banana!” - un strigăt care poate ascunde o serie de intenții intrigante din partea copilului tău.
Este posibil ca micuțul tău să fi dorit să preia controlul asupra procesului și să curețe banana singur (cu riscul evident de a face ravagii în jur în timpul acestui act de bravură). Sau, poate, în adâncurile imaginației lor, sperau că sub coaja obișnuită se ascunde o banană de o frumusețe superioară.
Copiii au această dorință inepuizabilă de a explora, iar cada de baie, podeaua sau orice alt loc decât patul lor devine subiect de fascinație. Fiecare colț al casei este o nouă aventură de descoperit.
Dormitul în alt loc, dar tot în spațiul lor familiar, devine o provocare captivantă pentru cei mici. Ei văd în această escapadă nocturnă o modalitate distractivă de a experimenta viața și de a adăuga o notă de aventură în liniștea obișnuită a serilor. O noapte în cadă poate să ascundă întregi povești și să ofere copiilor bucuria simplă a explorării în propriul lor univers.
Dramă la capitolul „gheața este prea rece”. Copiii mici par să aibă dificultăți în a înțelege nuanțele conceptului de temperatură. Pentru ei, sucul poate fi rece, dar cum poate gheața să atingă un alt nivel al frigului?
Duminică dimineața și copilul tău decide să te trezească cu entuziasm, strigând: „trezește-te, mami. E timpul pentru școală!”
De ce se întâmplă asta? Ei bine, există mai multe teorii, dar cel mai probabil, ceasul intern al copilului tău este programat să-l trezească dimineața, indiferent de ziua săptămânii.
Timpul și zilele săptămânii sunt concepte în continuă dezvoltare pentru ei. Nu pot face distincția clară între sâmbătă și luni și nici nu au un concept de timp așa cum îl înțelegem noi, adulții.
SURSA FOTO: freepik.com
„Viața este atât de grea”, mărturisește un copil de 4 ani, aducând în discuție nu doar simpla repetare a cuvintelor pe care le aude în jur, ci și posibile semnale că ceva mai profund ar putea fi în desfășurare.
În unele cazuri, acest comentariu poate fi doar o imitație nevinovată a expresiilor pe care le aud în mediul lor. Totuși, pentru alții, acesta ar putea fi un strigăt subtil de ajutor, semnalând că au nevoie de mai multă îngrijire, îndrumare sau atenție.
Observați cu atenție contextul și comportamentul lor general. Copiii mici, cu emoțiile lor în formare, pot transmite mesaje în moduri inedite. Fii cu ochii pe schimbările subtile și oferă sprijinul necesar pentru a le facilita călătoria prin tumultul vieții mici. Uneori, un cuvânt mic poate fi o fereastră către lumea lor interioară, unde este important să fim prezenți și atenți.
O invitație care nu se reduce doar la plăcerea lecturii, ci dezvăluie o practică importantă pentru copiii mici. Repetarea este cheia în această etapă de dezvoltare, oferindu-le micuților un sentiment de securitate și consolidând cuvintele în extinderea lor de vocabular.
Acest fenomen explică de ce copiii adoră să audă sau să cânte același cântec până la saturație. Prin repetare, cuvintele devin prietene de nădejde, dezvoltând vocabularul în creștere al copiilor cu familiaritate și înțelegere. Astfel, fiecare lectură sau ascultare repetată este un pas pe drumul lor către dezvoltare și învățare.
Această mică, dar puternică negare nu este doar un obstacol în calea argumentațiilor noastre părintești, ci și un semn al dezvoltării lor. Este modul lor de a-și exprima identitatea emergentă, deschizând calea către propriul lor „eu”. Chiar dacă transformarea unui „nu” într-un „bine, mami” poate fi uneori un efort susținut, refuzul este, în esență, o formă de a-și delimita propriile limite.
O declarație care poate părea în contradicție cu realitatea copiilor, care sunt plini de energie și nerăbdare de a continua să experimenteze lumea din jurul lor.
De multe ori, această negare a oboselii ascunde, de fapt, o teamă de a rata ceva important (FOMO - frica de a pierde). Copiii mici sunt adesea cuprinși de dorința de a fi martori la fiecare moment fascinant și, astfel, negarea oboselii este o strategie pentru a rămâne implicați în tot ceea ce se întâmplă în jur.
O rutină de seară bine stabilită, cu tine în rolul principal, poate juca un rol esențial în calmarea micilor aventurieri obosiți. O caldă îmbrățișare și o poveste liniștitoare pot face minuni în a-i ajuta să se desprindă de agitația zilei și să se pregătească pentru un somn odihnitor. Este un mic ritual care contribuie la echilibrul lor, chiar și atunci când spun că nu sunt obosiți.
O exclamație comună în lumea micilor exploratori, care, în faza lor de dezvoltare, nu pot încă empatiza cu experiențele altor persoane. Cu toate acestea, acesta este doar un pas în evoluția lor, deoarece, pe măsură ce cresc, dezvoltă capacitatea de a împărtăși.
În primele etape ale vieții lor, conceptul de a avea propriul lor teritoriu și de a-și revendica posesiunile este o parte naturală a dezvoltării lor. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului și cu învățarea empatiei, copiii își dezvoltă abilitatea de a dărui și a împărtăși. A învăța să empatizeze deschide calea către gesturi altruiste și sentimentul de a dori să împărtășească cu ceilalți. Este un proces esențial în dezvoltarea lor socială și emoțională.
Exclamația plină de nemulțumire, un ecou adesea auzit în universul micilor descoperitori. În spatele acestui strigăt, uneori, se află dorința simplă a părinților de a-și exprima un adevăr simplu: „viața nu este întotdeauna corectă”. Realitatea este că nu întotdeauna primim ceea ce ne dorim, iar această lecție nu este întotdeauna ușoară, nici măcar pentru cei mari.
Pentru copiii mici, care se confruntă cu nedreptatea pentru prima dată în viața lor, aceste emoții pot izbucni cu o forță impresionantă. În lumea lor în curs de dezvoltare, sentimentul de nedreptate poate fi copleșitor, iar reacțiile lor exprimă această confruntare cu realitatea. Este un pas important în învățarea lor despre lume și despre felul în care navigăm în fața provocărilor și a situațiilor care par să nu fie întotdeauna corecte.
SURSA FOTO: freepik.com
Exclamația plină de entuziasm care poate fi însoțită de mâzgălituri pe pereți, o formă de auto-exprimare care marchează dezvoltarea comunicării lor. Oarecum ironic, dar dacă privim înapoi în istorie, egiptenii antici au scris pe pereți, lăsând pentru cercetătorii moderni o bogată sursă de informații. Copiii, în maniera lor nevinovată, urmează aceeași tradiție, însă, în acest caz, cu scopuri mai puțin istorice și mai mult artistice.
Chiar dacă această formă de exprimare nu este întotdeauna primită cu bucurie, oferă o perspectivă interesantă asupra dezvoltării lor creative. Pentru a gestiona această energie artistică, poți să furnizezi materiale specifice pe care să le poată mâzgăli.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil